Părintele Iustin Pârvu: twitter duhovnicesc (O-Z)

O zi a martirilor din închisorile comuniste

O zi de pomenire a martirilor morți în închisorile comuniste ar putea deveni pentru toată lumea creștină o zi de reflecție la răul produs de comunism omenirii, Bisericii, fiecărui om în parte. Și apoi, pentru morții știuți și neștiuți din închisorile noastre, o rugăciune ar fi ca o candelă aprinsă la capetele celor care au avut sau nu au avut un mormânt. În închisorile comunsite mulți martiri s-au comportat ca primii creștini, dând probă de jertfă pentru Hristos.

Poezia

Cine scrie poezie acela e copilul lui Dumnezeu. Cine scrie poezie cu har, se înțelege... Cel care scrie fără har îl maimuțărește pe Dumnezeu.

Răbdare și nerăbdare

Tot ce se întâmplă bine în lume este consecința răbdării. Tot ce se întâmplă rău este consecința nerăbdării. Și războaiele și catastrofele... Și natura devine uneori nerăbdătoare și atunci se întâmplă ceea ce se întâmplă: cutremurul, inundația... Piatra răbdătoare prinde sfârșitul lumii, cealaltă e praf și pulbere.

Sfințenia din închisorile comuniste

Dovada este că dacă eu am să fac o dezgropăminte, la una din mănăstirile noastre, nu cred că am șansa să găsesc osemintele pe care le găsesc la Aiud sau Gherla sau Pitești... Acolo dacă dai cu târnăcopul, la câțiva centimetri sub pământ, dai de oseminte sfinte, frumoase, galbene. E semnul sfințeniei, fiindcă au ajuns acolo, în acele cimitire nevăzute, neștiute, prin suferință, prin jertfă.

Torționarii

Prin torționari nu mai vorbea Dumnezeu, prin ei vorbea și înfăptuia direct diavolul. Șeful lor, al torționarilor, în închisoarea de la Aiud, de exemplu, îi întreba dimineața, pe fiecare: „Bă, câți ai făcut astă noapte? Câte căpățâni ai spart?” „Păi, cinci, șase...” „Puțin, bă, puțin...” Vă puteți imagina? Cu acești oameni cum să mai stai de vorbă omenește? Consider că acești oameni erau și sunt satanizați, nu mai erau ei, prin ei vorbeau iadul și mesagerii lui. Păreau creați special ca să ucidă, să tortureze, să umilească. Își depășeau limitele torturii pentru care erau puși acolo. Ajunseseră la așa nivel de sadism, încât nu-i mai satisfăcea decât suferința pe care o provocau celorlalți.

Umilința în pușcărie

În pușcărie am cunoscut umilința, smerenia adevărată și dezinteresul trupesc pe care îl dobândești doar atunci când știi că nu mai există nici o salvare. De la o zi la alta îți vedeai viața sfârșită și momentul morții. Când se auzeau bătăi la ușile de la etaj, știai că urma să scoată câte două, trei cadavre, să le ducă la morgă. Scriam cuvinte în limba latină, greacă, texte, poezii, psalmi, acatiste, pentru a menține mereu o atmosferă suportabilă, să ne folosim memoria, dar zilnic treceam prin fața camerei odioase: morga. Morga devenise neîncăpătoare. Dădeau pe-afară cadavrele și a doua zi, a treia zi erau azvârlite într-un car. Înainte, li se vârâse cadavrelor în regiunea inimii o suliță specială, să fie siguri că mortul nu evadează. Apoi îl duceau și-l aruncau pe maluri, unde era acoperit de țărână. Asta se petrecea la Gherla. Așa era și Aiudul, bineînțeles. În acel moment nu te mai interesa viața de dincolo, pentru mine viața de aici era totul.

Viața e un pumn de pietricele colorate

Un om a găsit o pungă mare cu pietricele colorate pe țărmul unei ape. A luat-o și, mergând spre casă, începu să arunce pietricelele în apă, ținti păsările care treceau pe deasupra, se amuza aruncându-le aiurea. În momentul în care mai avea în pungă doar două, trei pietricele, pe care se pregătea să le arunce și pe astea fără rost, s-a întâlnit cu un vecin. Acesta s-a uitat la pietricele, după care a zis: „De unde ai pietricelele astea, fiindcă sunt foarte prețioase?” Aflând asta, omul nostru plecă disperat să caute pietricelele aruncate aiurea, dar era greu să mai recupereze ceva.

Așa facem și noi cu zilele vieții noastre. Fiecare zi a omului, fiecare săptămână, fiecare lună, fiecare an sunt comori pe care le aruncăm fără nici o precauție, când le-am pierdut e imposibil să le mai recuperăm.

Ziarele

Oamenii citesc ziare, se hrănesc cu ele, dar acestea sunt pline de ce vrei și ce nu vrei. Dacă te iei după ele îți pare că pe lumea asta numai vrăjmașul mai lucrează.

Părintele Iustin Pârvu: twitter duhovnicesc (A-N)

Am cumpărat azi o carte de aforisme ale Părintelui Iustin Pârvu, dispuse în ordine alfabetică. Părintele Iustin a fost închis timp de 12 ani în perioada comunistă, după care, nerăspunzând corespunzător la „reeducare”, a mai făcut încă patru ani de temniță.

Aiudul

Când am intrat în celula Aiudului, în dreptul acelei ferestre se zărea o nuielușă groasă cât degetul, ca o plantă. Când am ieșit, nuielușa devenise copac, ocupând tot geamul, încât nu putea auzi dimineața marșurile soldaților. Pușcăria te silește să înveți asceza, postul, rugăciunea, comuniunea și dragostea cu cel de alături.

Biserica

Pentru mine formează Biserica această mulțime de oameni cărora le împărtășește durerile, care mărturisesc durerile lor de dimineața până seara.

Cartea

Dacă nu era cartea, cărțile, ce s-ar fi ales de noi în închisoare? Ne-ar fi supus cu forța, ne-ar fi dezumanizat. Așa am respirat libertate prin cărți, am văzut lumea de dincolo de gratii prin intermediul cărților. Despre ce am fi vorbit între noi, dacă n-am fi avut cărțile, dacă n-am fi avut amintirea lor, educația și răbdarea pe care ni le-au conferit? Oamenii fără cultură, fără amintiri, fără o cultivare a răbdării nu pot rezista în condiții extreme...

Dragostea

Să vezi cu inima, asta înseamnă dragostea. Să-l vezi pe Dumnezeu cu inima, iată cea mai mare izbândă a creștinului.

Ecumenismul

Șansa celorlalte biserici este să revină la rădăcina originară, care se păstrează în Ortodoxie.

Frica de Dumnezeu

Frica de Dumnezeu? E dragostea de Dumnezeu... Îl iubești cu frică, pentru că ai putea să-L pierzi, că în afara Lui nu mai ai nici o cale pe lumea asta, în lumea viitoare. Omul în afara lui Dumnezeu e ca un rătăcit în deșert, mâncat de deșert. Fără Dumnezeu omul este o armură goală... De când mi-e frică de Dumnezeu, nu-mi mai este frică de nimic.

Geniile

Un neam are rezistența lui la rău, are forța de a deschide viitorul. Geniile îl marchează, luminează interiorul sufletesc al unui neam.

Harul și talentul/talantul

Intelectualul, omul cu har, omul de geniu, sunt creditați de Dumnezeu cu cele mai alese daruri. La un moment dat Dumnezeu te întreabă ce ai făcut cu darurile, dacă le-ai sporit, dacă ai înfrumusețat și viața altora cu ele. Mare responsabilitate au oamenii cu talent, intelectualii, în fața națiilor lor, ei sunt răspunzători de rătăcirile, de căderile acestora.

Indolența

Românul trebuie să iasă din indolența în care se află astăzi. Dacă a reușit ceva comunismul, aceasta este să-l facă nepăsător față de valorile Bisericii și ale neamului său, plictisit de a mai lupta pentru biruința neamului său.

Jertfa

Dumnezeu a binevoit să suferim acest martiriu pentru ca prin jertfa noastră să mai ispășim din păcatele neamului. Închisorile ne-au învățat adevărata rugăciune, care se naște din suferință, jertfă și dăruire de sine.

Libertatea

Libertatea e prețioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puțin așa pare să gândească omul nostru. Omul toată viața lui caută să fie liber, dar nu-și dă seama de darul libertății decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup dar și în inimă. Libertatea este în mișcare dar și în cuget, în inteligență. Omul este liber pe cât de deștept este, pe cât de sincer iubește, pe cât de atașat este de valorile cele înalte ale credinței.

Mândria

Mândria pierde într-o clipă tot ce câștigă omul într-o viață de rugăciune.

Noul Turn Babel

Dumnezeu a lăsat semințiile, neamurile, fiecare cu ale lor. Distrugerea acestora, deliberat, înseamnă ceva mai mult decât un nou Turn Babel... Dumnezeu a lucrat pentru individualizare, pentru identificarea indivizilor și a neamurilor. Satana lucrează pentru distrugerea și uniformizarea societății, când omul nu mai contează, contează numai așa-zisele principii, contează numai statisticile.

- partea a doua (O-Z) sptmn viitoare ;) -