Nikolaos Zias: Imaginea Naşterii Domnului în arta ortodoxă

Γέννηση (mozaic, Daphni, sec. XI).

Naşterea lui Hristos, acest eveniment major în istoria lumii, e celebrată de către Sfânta Biserică Ortodoxă cu doxologie şi căință (κατάνυξη), exprimate în chip minunat de imnografia melodioasă şi de pacifica iconografie.

Astfel, în biserică, dreptmăritorul creştin simplu trăieşte misterul Întrupării cu propriile simţuri, transfigurate spre a putea comunia cu inefabilul. Închinarea icoanei Naşterii „se vede” prin ochii teologiei Întrupării şi se simte cu bucuria Înomenirii. Dar și cel ce n-a gustat din mierea vieţii duhovnicești poate înţelege icoana în măreția ei spirituală, în adâncimile ei mistice şi în frumuseţea estetică a artei ortodoxe, căreia i se spune de obicei bizantină.

Icoana Naşterii în forma integrală (ὁλοκληρωμένη) se găseşte în principal în perioada de după iconoclasm. În Grecia a supravieţuit în cele două biserici din secolul XI, foste mănăstiri catolice, Sf. Luca si Daphni, în care, în mozaicuri, ni se prezintă scena Naşterii Domnului în formă autentică. Să rezumăm elementele cheie care compun imaginea.

Partea centrală este ocupată de stânca muntelui, „plină de har și îmbrăcată în lumină”, în pântecele căreia se deschide întunecimea peșterii; în iesle este Pruncul Hristos înfășat, Fecioara - Maică stând culcată într-o parte. Uneori, ea este arătată stând în genunchi. În spatele ieslei își ridică capetele două animale blânde, un bou și un asin care-L încălzesc pe Dumnezeiescul Copil cu suflarea lor. În afara peşterii, în partea de jos a imaginii, Iosif stă meditativ, poate totuși fără a avea poftă de îndoială în el. De cealaltă parte a imaginii este descrisă prima baie, pe care o face moașa Salomeea Neogenetului.

În dreapta şi în stânga muntelui se închină și doxologesc lui Hristos îngerii, cei ce aduc păstorilor care priveghează vestea îmbucurătoare. Un păstor stă pe două picioare cântând din fluier. Sunt zugrăviți și alți ciobani cu turmele lor. La celălalt capăt, îmbrăcaţi în costume exotice, cei trei magi aduc daruri împărătești. Steaua strălucitoare care i-a îndrumat stă deasupra peşterii, „ca un picur de rouă agățat deasupra capului lui Hristos”, cum scrie fericitul Fotis Kontoglou. Același hagiograf și scriitor completează descrierea reprezentării cu elementele simple, de decor: „Lauri sălbatici şi ierburi parfumate, mirt, cimbru şi altele împodobesc stânca umilă, cum nu s-a văzut în nici unul din munţii cei binecuvântați ai patriei noastre”.

Am spus la început că imaginea dezvăluie teologie, caracterul spiritual al Naşterii Domnului; înainte de a vedea simbolica fiecărui element al compoziţiei, să privim întreaga compoziţie şi stilul (τεχνοτροπία) ei. Datele configurate de realitatea istorică (muntele, peștera, ieslea etc.), cu componenta spirituală a cerului, simbolizat de fundalul auriu al imaginii, şi caracterul antirealist dimensionat al tabloului dau o vedere a sintezei dintre pământ şi cer, unirea umanului cu divinul; de aceea înfățișarea înomenirii nu e grosolană idolatrie în oglindă, iar istoricitatea elementelor pământești şi a celor corelative nu se reduce, ci se transformă. Compoziţia urmează îndeaproape - mai ales în detalii - tradiţia imnografică în legătură cu aşa-numitele Evanghelii apocrife. Astfel, este pictată peștera întunecată, ca lumea întunecată pre-creştină, luminată de Pruncul în scutece albe.

În pictura occidentală, micul Hristos este înfățișat gol, diferit de Evanghelia care spune: L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle (Luca II, 7).

Cele două vietăți ne reamintesc, oridecâteori ne închinăm acestei icoane, că boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe (Isaia I, 3).

Locul central în compoziție îl ocupă Preacurata împreună cu Hristos şi acest cerc central lasă impresia că indică nu importanţa Maicii Domnului în planul mântuirii omului, ci mai degrabă că prin Fecioara Maria s-a accentuat importanța neamului omenesc şi contribuţia sa la dumnezeiasca descindere. Iosif stă în stânga acestui cerc. Astfel, imediat, de la prima vedere, credinciosul îşi dă seama cât de neomenească e zămislirea, și că Iosif, stând ganditor, e cuprins de necunoaștere (ἄγνοιά), dar și de îndoieli cu privire la marele mister. Un tropar al Bisericii pare să amintească această îndoială:

„Acestea zice către Fecioara: Marie! Ce lucru este acesta, pe care îl văd întreu tine? Nu mă pricep și mă minunez; și cu mintea mă spăimântez... Nu voi mai putea suferi defăimarea oamenilor...». (Ceasul I, Ajunul Nașterii Domnului)

Atitudinea sceptică a lui Iosif dă curaj tuturor celor care suferă gânduri de îndoială cu privire la misterioasa naştere. Cei care nu pot accepta cu simplitatea inimii mesajul Evangheliei, cum au făcut-o bunii păstori, nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu pentru a depăşi îndoielile şi diferitele gânduri negre. Într-un alt imn Iosif va oferi răspunsul:

„Am cercetat proorocii şi de la înger înștiințare luând, m-am încredințat că Maria va naște pe Dumnezeu, în chip de netâlcuit (ἀνερμηνεύτως).”

Рождество Христово (Andrei Rubliov, 1405).

Magii - înţelepți ai vremii lor şi căutători binevoitori ai adevărului sunt reprezentați drept cei care parcurg drumuri lungi și caută să găsească adevărul întrupat, care este Hristos Cel ce S-a născut (τεχθεῖς).

A mai rămas detaliul plin de duioșie al primei băi a Copilului. Poate că scena pare ciudată unora dintre credincioşi, dar tradiţia a acceptat-o încă din secolul VI. Ea apare cu excepţii ocazionale. Evenimentul este tandru și poartă pecetea intimității, ceea ce i-a făcut pe unii teologi să vadă în el un sprijin mai mare pentru credinţa în Întruparea şi Înomenirea Cuvântului. Mai mult, ei simt că schița băii prefigurează Botezul Domnului.

Dacă facem o comparaţie cu iconografia occidentală, mai ales cea de după Renaştere, găsim mai multe deosebiri, care indică unele diferenţe de cultură dintre cele două tradiţii. Staulul din peșteră este văzut cu un ochi romantic, care înfrumuseţează toate. Preacurata este o țărăncuță frumoasă, iar Hristos un copil drăguţ și dolofan, arătat nud. Iosif stă pe lângă copil, într-o poziție egală cu a Fecioarei Maria. Adorația Magilor se transformă într-o paradă cu multiple faţete a nobilimii vremii în care a trăit pictorul. Emoţia cu conotaţii romantice şi uneori cu reminiscențe clasiciste eludează misterul, transformând reprezentarea lui simbolică într-o înregistrare plăcută a unui eveniment mitico-istoric în contextul amorfiei umaniste şi al unei bine gândite armonii.

Revenind la icoana ortodoxă a Naşterii, vedem lucruri care trec dincolo de logică și de aspectul prezentabil. Vedem lucruri de domeniul paradoxelor. Hristos, de exemplu, este arătat și în iesle şi, în acelaşi timp, și în baie. Magii sunt înfățișați de două ori.

Timpul e folosit de pictorul ortodox în mod liber, pentru că Hristos este în afara timpului. Chiar dacă S-a întrupat şi S-a născut într-un moment istoric, Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veci (Evrei XIII, 8). Acest timp transcendent, timpul liturgic, în care totul este prezent, ne este înfățișat cu mijloacele picturii.

Icoana ortodoxă a Naşterii, după chipul teologiei Bisericii, găsind măsura dintre divin şi uman, doxologește prin culori si forme, cu sensibilitate, dar nu cu dulcegărie, Întruparea şi oferă credinciosului poarta spre a intra în mister, odată cu bucuria estetică și cu plăcerea artei adevărate.

- text tradus și adaptat de radugo -

cer fiind peştera

Manuscris etiopian (sec. XVII).

Astăzi Se naşte din Fecioara
Cel ce are în mână toată făptura.
Cu scutece este înfăşat
Cel ce din fire este nepipăit.
În iesle este culcat Dumnezeu,
Cel ce a întărit cerurile de demult, întru început.
La sân cu lapte este hrănit
Cel ce a plouat în pustiu mană poporului.
Pe magi cheamă Mirele Bisericii.
Darurile acestora le primeşte Fiul Fecioarei.
Închinămu-ne Naşterii Tale, Hristoase.
Învredniceşte-ne să vedem şi
dumnezeiască Arătarea Ta.
(Anonim)

Scrisu-s-a oarecând în Betleem Maria
cu bătrânul Iosif,
ca cea din sămânţa lui David,
purtând în păntece sarcina cea fără sămânţă.
Dar a sosit vremea naşterii şi nici un loc
de sălăşluire nu era; ci ca un palat
frumos s-a arătat împărătesei peştera.
Hristos se naşte, ca să ridice
chipul cel mai înainte căzut.
(Anonim)

Îngereştilor puteri, mergeţi înainte!
Cei din Betleem, gătiţi ieslea! Căci Cuvântul Se naşte.
Biserică, primeşte îmbrăţişarea
Şi, spre bucuria Născătoarei de Dumnezeu, popoare să zicem:
Binecuvântat eşti, Cel ce vii, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
(Sf. Roman Melodul)

Munţilor, picuraţi dulceaţă; neamuri plecaţi-vă;
Că Dumnezeu iată vine din Teman.
Bucuraţi-vă, prooroci! Patriarhi, săltaţi! Oameni, dănţuiţi dumnezeieşte!
Domnul Cel tare şi puternic, Hristos, Se naşte:
Împăratul cerurilor vine pe pământ.
(Sf. Roman Melodul)

Ziditorul vine înălţând de pe pământ pe oameni,
Înnoind iarăşi chipul cel pământesc.
Bucuraţi-vă împreună Puterilor de sus şi cântaţi.
(Sf. Roman Melodul)

Lui Dumnezeu Celui ce S-a născut din Fecioara,
I-a slujit toată făptura cu cutremur:
Cerurile cu steaua, pământul cu ieslea, muntele cu peştera,
Magii cu darurile, păstorii cu mirarea şi îngerii
Aducându-I cântarea.
(Sf. Cosma Melodul)

Betleeme, împăratul domnilor Iudeii, veseleşte-te;
că Cel ce paşte pe Israel şi stă pe umeri de heruvimi, Hristos,
din tine strălucitor a ieşit şi a înălţat fruntea noastră
şi peste toţi împărăţeşte.
(Sf. Cosma Melodul)

În taină Te-ai născut în peşteră, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovăduit,
Punând steaua înainte ca o gură, Mântuitorule; şi a adus Ţie pe magi,
Care Ţi S-au închinat cu credinţă; împreună cu care, miluieşte-ne pe noi.
(Anonim)

Venit-ai la noi să întorci firea oamenilor
la păşunea înflorită din munţii pustiei,
Tu, ridicarea lumii;
şi să nimiceşti puterea vrăjmaşului arătându-Te Om,
Tu, veşnicule Stăpân.
(Ioan Monahul)

Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte;
Şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce.
Îngerii cu păstorii doxologesc
Şi magii cu steaua călătoresc; că pentru noi S-a născut,
Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai ’nainte de veci.
(Sf. Roman Melodul)

Taină minunată şi neobişnuită văd,
cer fiind peştera,
scaun de heruvimi, Fecioara,
ieslea, sălăşluire întru care
S-a culcat Cel neîncăput,
Hristos Dumnezeu,
pe Care lăudându-L Îl slăvim.
(Sf. Cosma Melodul)

Ce vom aduce Ţie, Hristoase,
Cel ce Te-ai arătat pe pământ ca un om pentru noi?
Fiecare din făpturile zidite de tine aduce Ţie mulţumire:
Îngerii lauda,
Cerurile steaua,
Magii darurile,
Păstorii mirarea,
Pământul peştera,
Pustiul ieslea;
Iar noi, pe Maica Fecioara Ţi-o aducem dar.
(Anonim)

Noaptea aceasta a Crăciunului a dăruit pace la toată lumea; nimeni deci să nu se răstească. Este noaptea Celui Blând; nimeni să nu se asprească. Este noaptea Celui Smerit; nimeni să nu se mândrească.
Acum e ziua bucuriei - să nu ne răzbunăm. Acum e ziua buneivoiri - să părăsim duşmănia. Mânia să nu ne cucerească în această zi a Păcii.
Astăzi Cel fără hotar a sărăcit pentru noi; deci, bogatule, invită săracii la masa ta. Astăzi primim Darul pe care nu l-am cerut, deci să-i miluim pe cei ce cerşesc şi ne roagă.
Ziua de astăzi deschide rugăciunilor noastre uşile cereşti; să ne deschidem uşile celor ce ne cer iertare.
Astăzi firea dumnezeiască a luat asupră-Şi pecetea omenităţii noastre, pentru ca omenirea să se împodobească cu Pecetea Dumnezeirii.
(Sf. Isaac Sirul)

Sf. Efrem Sirul: Imnele Naşterii Domnului

Naşterea Domnului
(discipol al lui Rubliov,
Şcoala de la Moscova, începutul sec. XV).

Această zi, Doamne, a bucurat pe împăraţi, preoţi şi prooroci,
Căci în ea s-au împlinit şi înfăptuit toate cuvintele lor.
Laudă Ţie, Fiului Ziditorului nostru!

Un copil S-a născut astăzi şi I S-a dat numele “Minune”;
Căci o minune este că Dumnezeu S-a arătat ca un Prunc.
Laudă Ţie, Fiului Ziditorului nostru!

Pământul feciorelnic l-a născut pe Adam, căpetenia pământului;
Iar Fecioara astăzi a născut pe al doilea Adam, Căpetenia Cerului.
Laudă Ţie, Fiului Ziditorului nostru!

Veghetorii îngeri s-au bucurat astăzi, căci Veghetorul a venit să ne trezească.
Cine va dormi în noaptea aceasta, în care întreaga făptură veghează?
Laudă Ţie, Fiului Ziditorului nostru!

În iarna care răpeşte ramurilor roadele lor, ne-a răsărit
Roada din viţa cea stearpă.

În gerul care dezbracă toţi copacii, ne-a odrăslit
O Mlădiţă din casa lui Iesei.

În luna ce ascunde sămânţa în pământ,
A ţâşnit din pântec Vlăstarul vieţii.

În luna în care durerile naşterii pământului încetează,
Au venit asupra Fecioarei durerile naşterii.

O minune e Maica Ta.
Domnul a intrat în ea şi S-a făcut rob.
A intrat cuvântător şi S-a făcut mut în ea.
A intrat tunând şi glasul său a tăcut.
A intrat Păstorul tuturor şi S-a făcut în ea miel.
A intrat bogat şi a ieşit cerşetor.
A intrat Cel înalt şi a ieşit ca Unul de jos.
Gol şi dezbrăcat a ieşit Cel ce îmbracă toate.

Am venit să Te vedem ca Dumnezeu; şi iată eşti om!
Am venit să Te vedem ca om, şi semnul Dumnezeirii Tale străluceşte!

Neastâmpărat eşti, Pruncule, Care Te reverşi tuturor.
Oricui Te întâlneşte îi surâzi,
Oricui Te vede îi zoreşti în întâmpinare cu bucurie.
În iubirea Ta Te asemeni unuia care flămânzeşte după oameni.

- fragmente din: Sfântul Efrem Sirul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, trad. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2000. -