Sfântul Ioan Gură de Aur: Despre post

Cu ocazia începerii Postului Crăciunului, postez şi eu acest cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, preluat de pe site-ul românesc dedicat Sfântului.

Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Prin care? Veţi zice.
De vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul.
Nu numai gura voastră să postească, ci şi ochiul, şi urechea, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele trupului vostru.
Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o privelişte neîngăduită şi potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta şi mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o privelişte îngăduită de Lege şi fară greşeală, postul se împodobeşte cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ţii chiar şi de la hrana îngăduită, şi să te duci să guşti priveliştile oprite.
Nu mâncaţi carne? Atunci opriţi şi ochii de a privi neruşinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească.
A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi pentru zavistii. “Nu aplecaţi urechea voastră la vorbirile deşarte” - este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri ruşinoase.
La ce bun să te ţii de la carne de pasăre şi de la peşte, de-ţi vei sfâşia şi ucide pe fratele tău?
Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm, cu privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârşirile noastre, dacă ne-am spălat de greşeli. E un obicei răspândit în vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alţii câte săptămâni am postit.
Şi auzim pe unii: o săptămână, pe alţii: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârşim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îţi va zice: “Eu am ţinut tot postul”, răspunde-i: “E aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obisnuiam să bârfesc şi m-am oprit, suduiam, şi m-am lăsat”.
Ceea ce foloseşte negustorilor, nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belşug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârşim, fară să ne gândim la nimic şi cum o fi.
Dacă postul ne este abţinerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut şi postul. Dar de ne vom abţine de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit - şi înainte de împărăţia cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Ιωάννης ο Χρυσόστομος, sau Ioan Gură-de-Aur, este cel mai mare predicator din Istoria Creştinismului. A trăi între 347 şi 407, cariera sa eclezială culminând cu demnitatea de patriarh al Constantinopolului, deţinută între 398 şi 404. În calitate de episcop al capitalei Bizanţului, a încercat o serie de reforme morale destul de stricte, mai ales cu privire la cler, a tunat şi fulgerat împotriva creştinilor care se împodobesc mai mult pe dinafară decât pe dinăuntru şi care trăiesc în lux şi desfrâu, i-a tocat mărunt în predici pe Evrei (despre sinagogi, de exemplu, a spus că sunt mai rele decât bordelurile şi cârciumele, ceea ce i-a adus, în vremurile noi, o nedreaptă acuzaţie de antisemitism), şi a atacat-o pe împărăteasa Eudoxia, căreia i-a fost ridicată, cu surle şi trâmbiţe, o statuie de argint în curtea catedralei Sfânta Sofia. Împărăteasa ca împărăteasa, dar cei de la curte au fost tare supăraţi şi l-au exilat; apoi s-au răzgândit, datorită unui cutremur venit pe nepusă masă şi considerat semn divin. Sfântul Ioan Gură de Aur a revenit la Constantinopol continuând să o facă cu ou şi cu oţet pe Eudoxia, spre disperarea acesteia. Teofil al Antiohiei, un arian (un eretic care nu accepta consubstanţialitatea Tatălui şi a Fiului, mai pune mâna pe o carte de teologie dacă vrei mai multe amănunte), l-a acuzat de origenism, datorită relaţiei sale cu patru călugări egipteni numiţi „Fraţii lungi”, prin capetele cărora se credea că ar circula nişte idei nu tocmai ortodoxe. Acuzaţia i-a adus condamnarea la exil, Sfântul murind în 407 la Pitiunt, în Abhazia (Georgia). Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Este unul din Sfinţii Trei Ierarhi, iar în Apus este socotit patronul preoţilor, predicatorilor şi oratorilor, precum şi al epilepticilor (rămân dator cu explicaţia de ce al epilepticilor).

O parte din scrierile sale se găseşte pe un site românesc care îi este dedicat. Imaginea pe care am ataşat-o este reproducerea unui mozaic din celebra capodoperă a artei bizantine numită Biserica Sfânta Sofia (Αγία Σοφία) din Constantinopol.