 |
| Schimbarea la Faţă (Andrei Rublev, Catedrala Buneivestiri, Moscova, 1405) |
Cu patruzeci de zile înainte să fi fost dat unei morţi umilitoare pentru păcatele noastre, Mântuitorul Şi-a arătat slava dumnezeirii Sale către trei dintre ucenici.
Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina (Matei XVII, 1-2). Acesta e evenimentul la care S-a referit Domnul când a spus: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa (Matei XVI, 28). Prin acest mod, credinţa ucenicilor a fost întărită şi pregătită pentru încercarea apropiatelor Patimi şi morţii Domnului; iar ei au putut vedea în acelea nu pe un simplu om care suferă, ci suferinţa cu totul voluntară a Fiului lui Dumnezeu.
Ucenicii i-au văzut de asemeni şi pe Moise şi Ilie vorbind cu Domnul şi, prin urmare, au înţeles că El nu era însuşi Ilie sau vreunul dintre prooroci, cum credeau unii, ci cineva mult mai mare: Acel Care a chemat Legea şi Profeţii să-L mărturisească, deoarece El era împlinirea amândurora.
Cele trei paremii ale sărbătorii [n. tr: fragmentele Ieşirea XXIV, 12-18, Ieşirea XXXIII, 11-33, XXXIV, 4, 6, 8; III Regi XIX, 3, 9, 11-13, 15-16] se referă la epifania lui Dumnezeu către Moise şi Ilie pe muntele Sinai şi este într-adevăr potrivit ca cei mai mari văzători de Dumnezeu din Vechiul Testament să fie prezenţi la glorificarea Domnului în Noul Testament, văzând pentru prima dată umanitatea Lui, în condiţiile în care ucenicii I-au văzut pentru prima oară divinitatea.
Schimbarea la Faţă, numărată de Biserică printre cele douăsprezece sărbători împărăteşti, a ocupat un loc important în calendarul eclezial încă din veacul al patrulea, după cum atestă omiliile şi predicile unor Părinţi importanţi ca Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Efrem Syrul, Sfântul Chiril al Alexandriei; originile sale coboară către primele veacuri creştine. Tot în secolul al patrulea, Sfânta Elena a înălţat o biserică pe Muntele Tabor, pe locul tradiţional al Transfigurării, închinată sărbătorii. Deşi evenimentul prăznuit a avut loc în luna februarie, la patruzeci de zile înainte de răstignire, sărbătoarea a fost transferată la începutul lunii august, pentru că toată măreţia şi toată bucuria ei nu pot fi omeneşte celebrate în răstimpul durerii şi pocăinţei Postului Mare. A şasea zi a lunii august a fost aleasă pentru că e cu patruzeci de zile înainte de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie, stil vechi), atunci când rememorăm din nou Patimile lui Hristos.
Teologia ortodoxă vede în Schimbarea la Faţă o preînchipuire a Învierii Domnului nostru şi a Celei de-a doua Veniri a Sa, şi mai mult decât atât - deoarece fiecare eveniment din calendarul bisericesc are o aplicare la viaţa spirituală individuală - o preînchipuire a stării transfigurate în care creştinii vor apărea la sfârşitul lumii şi, într-o anumită măsură, chiar înainte de sfârşit. În aşteptarea slavei viitoare care este celebrată în această sărbătoare, Biserica îşi mângâie copiii arătându-le cum, după temporarele tristeţi şi privaţiuni de care e plină viaţa aceasta pământească, va străluci măreţia veşnicei fericiri şi la ea chiar şi trupurile drepţilor vor lua parte.
Este un obicei ortodox pios să se aducă fructe spre binecuvântare la această sărbătoare; iar această ofrandă de mulţumire către Dumnezeu conţine şi ea un semn spiritual. La fel cum fructele dau în pârg şi se transformă sub acţiunea soarelui de vară, tot astfel şi omul este chemat la o transfigurare spirituală sub lumina Cuvântului lui Dumnezeu, prin intermediul Tainelor. Unii sfinţi (cum ar fi Sfântul Serafim de Sarov), sub acţiunea acestui har dătător de viaţă, au strălucit trupeşte în faţa oamenilor, încă în această viaţă, cu aceeaşi lumină necreată a slavei lui Dumnezeu; iar aici e un alt semn pentru noi, al înălţimii la care noi, în calitate de creştini, suntem chemaţi şi al stării care ne aşteaptă [şi pe care o vom atinge când] vom fi preschimbaţi în chipuri ale Celui ce S-a schimbat la Faţă pe muntele Tabor.
Textul după care am făcut traducerea: aici.
Citiţi pe aceeaşi temă:
- interpretarea Sf. Maxim Mărturisitorul (din Ambigua, trad. Dumitru Stăniloae, IBMBOR, 1983, p. 125-127)
- omilia Sfântului Grigore Palama
