Maiestas Domini (Codex Amiatinus, sec. VIII). |
Cei de la Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) par să aibă un soi de palilalie, dacă n-o fi vorba de fapt de nişte ticuri mentale. Ultimul lor comunicat zice: În mod surprinzător, în pofida tuturor semnalelor trase de societatea civilă, pe lista manualelor aprobate de minister continuă să se afle o serie întreagă de lucrări ce promovează intoleranța religioasă și care agresează psihic copiii prin repetarea obsesivă a temelor despre “păcat”, “iad” şi “diavoli”, inducându-li-se acestora ideea că nerespectarea cu stricteţe a “poruncilor” îi condamnă la “osânda veşnică”. Asta după ce, într-un alt comunicat, din februarie 2011, se atrăgea atenția că mai grav, copiilor, inclusiv celor din clasele primare, li se repetă obsesiv despre “păcat”, “iad” şi “diavoli”, inducîndu-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a “poruncilor” îi condamnă la “osînda veşnică”.
A fost mai demult o campanie Andreea Pora pe aceeaşi temă şi mi-am spus punctul de vedere şi atunci. Personal, nu am văzut nici un copil, deci atenţie, nici măcar unul, terorizat de orele de religie sau de manualele respective. Dealtfel, mi-e foarte dificil să înțeleg cum poate fi cineva agresat de un manual, afară dacă acel cineva joacă într-un horror cu proști. Horror în care ar trebui obligatoriu să fie distribuit și Mircea Miclea, cel care afirmă, potrivit ASUR: „Modul în care s-a predat religia îi înspăimîntă pe elevi. Am facut terapie şi eu şi alţi colegi de-ai mei cu elevi care erau traumatizaţi că vine diavolul“. Reluarea în presă a idiosincraziilor ASUR mă face totuși să-mi pun sincer întrebarea dacă nu cumva mă înșel.
Protestul ghilimelelor ASUR-iene (mă refer la acel semn al ficțiunii sub care au fost puse anumite cuvinte din comunicatele citate) e însoțit de excerpte din manualele de la Editura Sf. Mina. După ce le-am cetit și le-am procetit, am postat un coment pe blogul Think Outside the Box, scandalizat că n-am găsit nimic incriminatoriu. Pasajele suspecte de terorism (alea încadrate cu roșu) se găsesc în orice catehism: că păcatul strămoșesc e cauza suferinței și a morții; că pe om îl așteaptă după moarte fericirea veșnică sau nefericirea veșnică, adică raiul sau iadul; că pentru vindecarea sufletească și trupească a bolnavilor se săvârșește o slujbă specială și anume Taina Sfântului Maslu etc. Secole de-a rândul, milioane de oameni, bogați sau săraci, europeni sau africani, umaniști sau realiști, au crezut în asemenea „agresiuni” (na, că m-am molipsit și eu de boala ghilimelelor!) și n-au pățit nimic grav la bib(i)lică. Măcar Pora a venit cu ceva mai serios, și anume cu povestirea lui Vasilică dușmanul rândunelelor, picat din copac în ograda CSM.
Le furnizez celor de la ASUR, în încheiere - că deja m-am plictisit de ei! - muniție suplimentară, din manualele de IX-XII de la aceeași Editură Bin Laden Sf. Mina:
- Nu se poate să fii creştin bun sau monah bun şi să nu ai parte de bucurie. (Părintele Teofil Părăian)
- Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieți: sufletul este pânza, virtuțile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-l pictăm. (Sf. Grigorie de Nyssa)
- Dragostea este scut al credinţei, fortăreaţa nădejdii, chezăşie a mântuirii, medicină contra păcatului, coroană a păcii, slujbă adevărată pentru Dumnezeu. Necesară pentru cei slabi, ea onorează pe cei puternici. Prin ea îşi păstrează credinciosul harul lui Dumnezeu. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Arta e Vechiul Testament al Frumosului, pregătește, anunță, așteaptă. (Serghei Bulgakov)