Antonie de Suroj: Învierea lui Lazăr

Les Très Riches Heures du duc de Berry,

manuscris, sec. XV.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Suntem în pragul Săptămânii Mari, dar pe acest prag ne umplem inimile de o mare şi veselă nădejde prin învierea lui Lazăr. Domnul este mai puternic decât moartea, Domnul a învins-o; nu doar în sensul evident în care ni se arată în trup învierea lui Lazăr, ci în alt sens, care ne priveşte din zi în zi, tot mai direct. Dumnezeu l-a creat pe om ca pe un prieten de-al Său şi această prietenie devine mai strânsă şi mai profundă prin botezul nostru. Fiecare dintre noi este prietenul lui Dumnezeu, aşa cum a fost numit Lazăr, şi în fiecare dintre noi acest prieten al lui Dumnezeu a trăit odinioară; a trăit prin amiciţia cu Dumnezeu, prin speranţa că această prietenie va deveni mai profundă, mai puternică, mai luminoasă. La unii, asta s-a întâmplat în copilărie, la alţii, mai târziu, în tinereţe, dar în fiecare dintre noi acest prieten al lui Hristos a trăit. Apoi însă, în curgerea vieţii, aşa cum se ofileşte o floare, aşa cum descresc forţele vieţii, nădejdii, bucuriei, purităţii, tot astfel puterea prietenului Domnului se stinge şi de multe ori îl simţim ca şi cum s-ar afla într-un sicriu undeva înlăuntrul nostru. Nu putem să spunem chiar că se odihneşte, ci ar trebui să spunem că prietenul Domnului este mort de patru zile, lovit de o moarte oribilă, iar de sicriul său surorile sale se tem să se apropie, fiindcă trupul îi este deja în descompunere. Adeseori sufletul nostru se întristează pentru acest prieten, adeseori Marta şi Maria plâng la căpătâiul lui; acea parte a sufletului care, prin vocaţia sa, prin puterea şi abilităţile sale, este, ca şi Maria, capabilă să contemple, să stea în linişte la picioarele Domnului, ascultând fiecare cuvânt de viaţă dătător şi devenind vie şi mişcătoare; şi cealaltă parte, care ar putea fi capabilă să săvârşească lucrarea lui Dumnezeu cu inspiraţie, în adevăr şi puritate, precum Marta, ar putea fi nu un slujitor ingrijorat, ci unul în stare să transforme cele mai obişnuite lucruri, prin dragoste şi grijă, în Împărăţia lui Dumnezeu, manifestarea iubirii umane şi divine. Şi astfel aceste două elemente în noi, Maria şi Marta, puterea contemplativă şi cea creativă, se îndurerează de moartea lui Lazăr, prietenul Domnului.

La anumite momente, Domnul vine aproape de la noi, şi când Îl vedem suntem gata să strigăm cu Marta: „Doamne, dacă ai fi fost aici când disputa dintre viaţă şi moarte se decidea, atunci când Lazăr era încă în viaţă, deşi rănit de moarte, şi încă mai putea fi ţinut în această viaţă. Dacă ai fi fost aici, el nu ar fi murit.” Dar Domnul a fost aici, El a fost aici tot timpul atunci când sufletul nostru agoniza şi noi am auzit cuvintele Lui: „Nu crezi că el va învia din nou?” Cu Marta împreună, suntem gata să răspundem: „Da, Doamne, în Ziua de Apoi”. Dar Marta a vorbit cu atâta nădejde. A spus: „Eu întotdeauna am crezut că Tu eşti Domnul şi cred că va învia din nou în Ziua de Apoi”. Pentru că încuviinţăm cu tristeţe că el va învia din nou în Ziua de Apoi - dar atunci când, aşa cum spune Canonul cel Mare, sărbătoarea vieţii va fi trecut şi va fi prea târziu să mai luăm ceva de pe pământ, prea târziu să mai trăim în credinţă şi în nădejde şi în bucuria etern crescătoarei iubiri. Dar Domnul dă acelaşi răspuns şi deznădejdii noastre şi desăvârşitei ei nădejdi: „Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”

Mai e ceva. Marta nu ştia, în acel moment, că, doar cu câteva zile în urmă, Hristos le-a spus ucenicilor Săi că Lazăr e bolnav de moarte, nu ştia că i-a permis să moară pentru ca să se poată ridica, îmbogăţit de o astfel de experienţă, atât de plin de biruinţa Domnului că nimic nu l-ar putea vreodată descuraja; nu ştia că de aceea Domnul a venit şi a poruncit lui Lazăr să învieze din morţi.

Aici este imaginea pentru noi: în fiecare dintre noi Lazăr este mort, învins, înconjurat de doliul nostru adeseori dezădăjduit. Dar lectura Evangheliei, chiar înainte zilele Patimilor, are acest mesaj:  „Nu te teme, Eu sunt Învierea şi Viaţa. Prietenul Domnului, care este în tine, pe care-l credeai irevocabil mort, poate învia din nou, la un singur cuvânt de-al meu, şi într-adevăr, el va reînvia”. Aşa că haideţi să intrăm în zilele Patimilor cu nădejde, cu certitudinea că ne mutăm de la ceea ce e trecător la ceea ce e veşnic, de la moarte la viaţă, de la înfrângerea noastră la victoria lui Dumnezeu. Să intrăm în aceste zile ale Patimilor cu fiorul cunoaşterii iubirii lui Dumnezeu şi a preţului cu care ne-a răscumpărat. Să intrăm cu nădejde şi lumină în inimă, cu bucuria învierii viitoare.

- googletranslate şi radugo; link la traducerea în engleză: link -