 |
| Botezul Mântuitorului (mozaic, mănăstirea Daphni - Atena, c. 1100). |
Relația dintre Botezul Mântuitorului
și Taina Botezului
Tradiția Bisericii arată că Botezul Mântuitorului și botezul catehumenului ce urmează a se încreștina nu sunt de aceeași esență. Cufundarea Celui atotcurat în apa Iordanului nu este echivalentă cufundării celui întinat de păcatul strămoșesc și de celelalte suferințe spirituale în moartea lui Hristos. Totuși, vedem în cele două acte un fel de complementaritate, de genul celei ce contrapune adâncul iubirii dumnezeiești și adâncul smereniei umane: Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale (Psalm XLI, 10). Legătura dintre cele două botezuri este mai strânsă decât cea a simplei omonimii.
Exprimarea Părintelui Dumitru Stăniloae aproape că nu lasă loc la alte adăugiri: „A trebuit să Se scufunde Fiul în natura omenească și prin ea în apă, pentru ca noi, scufundându-ne în apă, să ne scufundăm în viața Lui dumnezeiască, sau în Duhul Lui cel Sfânt” ([10], p. 39). Voi încerca totuși să dezvolt în cele ce urmează această idee, atât de inspirat formulată, a marelui nostru teolog.
1. Apa Iordanului și Apa Botezului
Cu un cuvânt al Sfântului Ioan Damaschinul, Hristos „Se botează nu pentru că el a avut nevoie de curăţire, ci pentru că și-a împropriat curățirea mea, ca să zdrobească capetele balaurilor în apă, ca să înece păcatul, ca să înmormânteze pe tot Adamul cel vechi în apă, ca să sfințească pe Botezător, ca să împlinească legea, ca să descopere Taina Treimii, ca să ne dea nouă pildă și exemplu de a ne boteza” ([6], p. 157). Comparând cu atenție această exegeză concisă și ceea ce știm despre semnificația Tainei Botezului, putem spune fără teama de a greși că acesta din urmă pare în multe privințe un antitip al Teofaniei de la Iordan.
Botezul Mântuitorului îl prefigurează și îl pregătește pe cel creștin, iar acest lucru se realizează în cele mai mici amănunte. Cunoscutul teolog Alexander Men e de părere că, bunăoară, apa Iordanului nu e aleasă la întâmplare. „Din cele mai vechi timpuri, arată el, Iordanul a fost considerat un râu sfânt și, în același timp, era granița Țării Sfinte, împărțind-o între munții Moabului și pustia răsăriteană. Sfânta abluțiune (cufundare) era un semn al venirii păgânilor la credința adevărată.” ([9]) De aceea, botezul în Iordan era o condiție necesară a convertirii la iudaism a păgânilor și în acest sens el prefigurează universalitatea botezului: mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei XXVIII, 19).
Același teolog, vorbind despre semnificația apei ca materie a botezului, amintește printre altele ceva ce în știință e formulat doar în chip conjectural deocamdată și se numește „memoria apei”: apa este un depozitar de informație ([9]): ea „ține minte” substanțele odată dizolvate în ea, păstrându-le nealterate proprietățile. La fel ca acel tat tvam asi hindus, vechiul și noul botez rețin într-un mod particular ceva adus de cei cufundați în apa lor.
Despre ce memorie este vorba, în cele două cazuri? La Botezul Mântuitorului, așa cum afirmă Antonie de Suroj, apele Iordanului rețin, o dată cu necurăția celor ce se botezau de către Ioan, și informația genetică adusă de aceștia – păcătoșenia neamului omenesc și consecința acesteia, mortalitatea. Astfel, Mântuitorul Se face pentru noi păcat (II Corinteni V, 21), îmbrăcându-Se cu această necurăție și spălând-o pe Cruce cu sângele Său.
„Aceste ape, în care s-au spălat pe ei înşişi toţi păcătoşii ce au venit la Ioan Botezătorul mărturisind răul din vieţile lor, erau, aşa-zicând, îngreuiate de păcătoşenie şi, prin urmare, de mortalitatea omenirii. Ele au devenit apele morţii şi în aceste ape Domnul Iisus Hristos S-a cufundat în acea zi, luând asupra sa mortalitatea care rezultă din păcatul omului.
El vine nemuritor în umanitatea şi divinitatea Lui şi, în acelaşi timp, îmbracă veşmântul mortalităţii lumii păcătoase. Acesta este începutul drumului Calvarului.” ([3])
În acest fel, prin Botezul în Iordan, Fiul lui Dumnezeu ia cu titlu de împrumut haina mortalității aduse de păcat. Prin Taina Botezului, omul ia în primire, cu titlu de împrumut haric, veșmântul imortalității dumnezeiești, cum cântă Sfântul Efrem Sirul:
„Coborâţi în apă, fraţii mei însemnaţi, îmbrăcaţi pe Domnul nostru şi amestecaţi-vă cu neamul Său! Căci este Fiul Celui de neam mare, cum a spus în parabola Sa.
Din înalt vine firea Lui şi din adânc Haina Lui legată pentru totdeauna de haina celui ce îşi dezbracă acum haina sa.
Şi voi să dobândiţi acum din ape de la El haină ce nu se învecheşte şi nici nu se strică, haină care pe cei ce o poartă îi îmbracă în veşnicie...
Cine e mare să se facă mic, ca, mic fiind, să crească prin El! Să se asemene Celui Preaînalt, Care S-a făcut cel mai mic; S-a făcut mic şi i-a făcut mari pe toţi.
Cel de jos, care s-a îmbrăcat în apă în Cel Înalt, poate fi disprețuit, dar a-l cerceta e lucru mare; căci în el locuiește Cel Preaînalt.” ([5], p. 143-144)
Prin Botezul de la Iordan, apele se sfințesc și astfel ele devin purtătoare ale memoriei Trupului Celui ce S-a jertfit pentru răscumpărarea noastră. Totuși, e de amintit amendamentul lui Hristos Andrutsos: „Observația următoare a lui Hofmann că «apa botezului se sfințește la Teofanie»... arată că el confundă apa botezului cu aghiazma” ([2], p. 265), ca unul ce pe bună dreptate încearcă să limpezească... apele în confuzia tipic protestantă dintre evenimentele biblice și actualizarea lor în planul trăirii creștine. Sfințirea apei la Iordan înseamnă consacrarea lor virtuală ca materie a viitorului botez, consacrare ce devine fapt odată cu ierurgia aghezmei și își arată rodul în îmbrăcarea în omul cel nou.
2. Botezul apei și Botezul Duhului
Sfântul Ioan Botezătorul distinge în chip hotărât între botezul său și botezul lui Hristos.
Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. (Matei III, 11)
Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt (Marcu I, 8)
Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc (Luca III, 16)
În exegeza Sfântului Ioan Gură de Aur, punctul de legătură dintre botezul lui Ioan și botezul lui Iisus este și cel în care cele două botezuri se despart: e vorba de iertarea păcatelor. Mântuitorul Și-a ales vârsta de treizeci de ani spre a Se boteza nu doar pentru că era vârsta bărbatului desăvârșit, ci pentru a împlini toată dreptatea. Sfântul Ioan Gură de Aur apreciază că „până la treizeci de ani omul poate săvârși toate păcatele”, cele ale copilăriei provenind din „naivitate și zburdălnicie”, cele ale tinereții din plăcerile trupești, iar cele ale maturității izvorând din dorința de înavuțire. Astfel, el a așteptat această vârstă „ca să plinească toată legea, să nu spună careva că a desființat-o pentru că n-a putut-o îndeplini”, numind astfel dreptate „împlinirea tuturor poruncilor” ([7], p. 120).
Botezul era al pocăinței, spre iertarea păcatelor (Luca III, 3), care iertare a păcatelor a venit însă abia după moartea și Învierea Domnului și are loc doar prin Botez și prin actualizarea lui, care este Taina Spovedaniei. Ne lămurește tot Hrisostomul: iudeii care se botezau de la Ioan „erau niște oameni nesocotiți; niciodată nu-și dădeau seama că păcătuiesc; erau vinovați de cele mai mari păcate și se lăudau pe toate drumurile că sunt drepți”. Acest botez al pocăinței era spre a le îndrepta cugetele, ca ei să-și recunoască păcatele și starea de păcătoşenie în care se aflau; dar Ioan nu-i dezlega de aceste păcate, ci doar îi îndemna să le părăsească pe viitor și să facă roade vrednice de pocăință (Luca III, 8) ([7], p. 122).
Botezul apei converge într-un final către botezul Duhului. Odată cu legea cea nouă, părăsirea păcatului și facerea roadelor vrednice de pocăință devin sincrone cu împroprierea morții și învierii Domnului de către fiecare credincios în parte, cel botezat căpătând, prin aceasta, și „plinătatea dreptății” dumnezeiești.
3. Teofania baptismală
Glasul Domnului peste ape; Dumnezeul slavei a tunat; Domnul peste ape multe (Psalm XXVIII, 3).
Sfântul Vasile cel Mare admite trei interpretări ale acestui verset.
Prima dintre ele este legată de crearea lumii și de rolul cosmocratic și proniator al Creatorului ei. Potrivit Sfântului Vasile, Creația vestește, asemeni unui tunet, pe Creatorul ei.
A doua interpretare ține de botezul Domnului. „Atunci când la botezul lui Iisus a fost glas de sus: Acesta este Fiul Meu cel iubit (Matei III, 17), atunci Domnul era peste ape multe, sfințind apele prin botezul Său, iar Dumnezeul slavei, cu măreția glasului Său, a tunat din înălțime. Și celor ce li se botează li se spune glasul lăsat de Domnul Care zice: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei XXVIII, 19)”.
Iar aici e și a treia interpretare. „Poți, potrivit învățăturii bisericești, să numești tunet și predania săvârșită din marele glas al Evangheliei, după botez, în sufletele celor ce s-au desăvârșit. Că Evanghelia este tunet o arată ucenicii cărora Domnul le-a schimbat numele, numindu-i fiii tunetului (Marcu III, 17).” Iar „ape sunt și sfinții, pentru că râuri curg din pântecele lor, adică învățătura duhovnicească, aceea care udă sufletele ascultătorilor. Și iarăși: aceștia iau apă, care saltă către viața veșnică, apă care ajunge, în cei care o primesc, izvor de apă care saltă spre viața veșnică.” ([12], p. 73-76)
Prin această exegeză, Sfântul Vasile descoperă în versetul amintit lucrarea Celor Trei Persoane Care S-au arătat la Botezul Domnului și în numele Cărora Se botează cei ce Se botează și fără invocarea numelor Cărora Taina Botezului nu este validă ([2], p. 264). Așa cum arată și Sfântul Vasile ([12], p. 43 passim), și Marcu Ascetul, „pe Duhul Sfânt Îl primim prin botez. Dar fiindcă acesta e numit și Duhul lui Dumnezeu și Duhul Fiului, de aceeea prin Duhul primim pe Tatăl și pe Fiul” ([8], p. 365).
Astfel, invocarea Treimii la Botez nu este doar mărturisirea exterioară a credinței în Dumnezeu Cel Unul în Trei Ipostasuri, ci este chemarea Acestui Dumnezeu în locuința sufletului celui botezat. Kenoza trinitară de la Iordan are ca revers înălțarea omului până la statutul de sălaș al Creatorului său. „Că baia Botezului este începutul și temelia vieții în Hristos se vede de acolo că Însuși Mântuitorul, ca să arate până unde S-a pogorât, a primit întâi de toate botezul” ([4], p. 50). Omul se ridică din baia botezului cu chipul strălucind de slava lăuntrică a Treimii:
„Fii ai lui Dumnezeu v-ați făcut prin botez, frați și prieteni ai lui Hristos, rude ale Duhului, fii ai luminii din apă. Binecuvântat fie Cel ce v-a înfrumusețat!” ([5], p. 171)
BIBLIOGRAFIE
1.*** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988.
2.Hristou ANDROUTSOS, Simbolica, Traducere din greacă de Iustin Moisescu, Craiova, Editura Centrului Mitropolitan al Olteniei, 1955.
3.ANTONIE DE SUROJ, Epifania, traducere și adaptare: radugo, http://mystagogia.blogspot.com/2009/01/antonie-de-suroj-epifania.html.
4.Nicolae CABASILA, Despre viaţa în Hristos, Trad. Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997.
5.Sfântul EFREM SYRUL, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, Traducere de Diacon Ioan I. Ică jr., Sibiu, Editura Deisis, 2000.
6.Sfântul IOAN DAMASCHINUL, Dogmatica, ediţia a III-a, Traducere de Pr. D. Fecioru, Bucureşti, Editura Scripta, 1993.
7.Sfântul IOAN GURĂ de AUR, Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei, Traducere şi note de Dumitru Fecioru, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994.
8.MARCU ASCETUL, Despre Botez, în Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, Traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol. I, Bucureşti, Editura Harisma, 1993.
9.Alexander MEN, Baptism (în engleză), http://www.alexandermen.com/Baptism.
10.Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, București, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997.
11.Sfântul VASILE cel MARE, Despre Sfântul Duh, în Scrieri. Partea a treia, Traducere şi note de Pr. Prof. Constantin Cornițescu, Pr. Prof. Teodor Bodogae, București, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2000.
12.Sfântul VASILE cel MARE, Tâlcuire duhovnicească la Psalmi, Traducere şi note de Dumitru Fecioru, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2000.
Eseu compus pentru simpozionul 2011 - Anul Omagial al Tainei Sfântului Botez şi Sfintei Cununii în Patriarhia Română - Iași, mai 2011.
