 |
| Iisus și Tânărul bogat (autor: ?, sec. ?). |
În Numele Tatălui și al Fiului şi al Sfântului Duh.
Domnul ne avertizează astăzi cât de dificil este pentru un om bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Înseamnă asta, oare, că Împărăția lui Dumnezeu este deschisă numai celor nevoiași, celor ce sunt săraci material, celor cu totul lipsiți de pe pământ? Nu. Împărăţia lui Dumnezeu este deschisă tuturor celor ce nu sunt robiți de posesiuni. Când citim prima Fericire: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor, ni se oferă o cheie pentru această zicere: cei săraci cu duhul sunt cei care au înţeles că nu posedă nimic care să fie al lor. Am fost creați ca un act al lui Dumnezeu, dragostea Lui ne-a adus la existență, la viață; Dumnezeu ne-a dăruit comuniunea cu El, la care nu avem nici un „drept”; El ne-a descoperit voia Sa liberă atunci când am fost înfometați și disperați. Tot ce suntem, tot ceea ce posedăm nu este al nostru, în sensul că nu noi ne-am creat și nu noi am creat ceea ce este aparent al nostru - tot ceea ce suntem și tot ce avem este iubire, iubirea lui Dumnezeu şi iubirea de oameni. Și nu putem avea nimic, deoarece totul este un dar, care ne scapă din mâini oridecâteori vrem să spunem: „Este al meu”.
Pe de altă parte, Împărăția lui Dumnezeu este cu adevărat împărăția celor conștienți că sunt bogați în chip nelimitat, deoarece putem primi orice de la iubirea divină şi de la iubirea umană. Suntem bogaţi pentru că nu avem nimic, suntem bogați pentru că ne sunt dăruite toate. Astfel că este greu pentru cineva care îşi închipuie că pe merit este bogat, să participe la acea Împărăție în care toate sunt semne ale iubirii și sunt de neînsușit pentru că sunt primite de la alții; pentru că atunci când spunem că avem ceva care ni s-a dat, fie de Dumnezeu, fie de grija omenească, scădem din misterul iubirii.
În afară de aceasta, deîndată ce ne agățăm de câte ceva, devenim sclavii acelui ceva. Îmi aduc aminte cum, când eram tânăr, un om mi-a spus: Nu înțelegi oare că, în momentul în care ții o monedă de aramă în mână și nu ești gata să deschizi mâna și să-i dai drumul, acea mână e pierdută, nu mai poți folosi o mână și nici chiar corpul tău, deoarece toată atenția ți se concentrează doar asupra modului în care trebuie să procedezi pentru a nu pierde moneda - iar restul e uitat.
Și dacă suntem posesorii unui bănuț de aramă, și dacă ne simțim stăpâni peste alte bunuri - de ordin intelectual, emoțional, material - este irelevant, ceea ce contează e că nu ne mai putem folosi mădularele sau mintea sau inima, nu mai suntem liberi, iar Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție a libertăţii.
Și iarăși: cât de dificil este pentru cineva care nu e lipsit de nimic, care a posedat întotdeauna mai mult decât are nevoie, să înțeleagă nevoile altora: sărăcia lor materială, emoțională sau intelectuală sau de orice altă natură. Ni se cere o mare de înţelegere şi simpatie, ni se cere să învăţăm să fim atenţi la mișcările inimilor altor oameni si la nevoile lor materiale pentru a putea răspunde la ele. Este și un proverb: „Sătulul nu crede celui flămând”; și care dintre noi poate spune că este înfometat în toate privințele? Aceasta este și motivul pentru care noi nu înţelegem nevoile altora - ale unora de alții, sau ale celor ce nu fac parte din comunitatea noastră.
Să reflectăm la aceasta: că sărăcia nu înseamnă deposedare, sărăcia înseamnă libertate de înrobitoarea iluzie că suntem originali, că am creat tot ceea ce suntem și avem. Și înseamnă și eliberare de robia celor ce ni s-au dat de către Dumnezeu, spre a deveni casnici ai Săi și chivernisitori ai bunurilor pe care El ni le-a încredințat.
Să cugetăm astfel; iar dacă am învăţa aceasta, dacă vom învăța ceea ce Sfântul Pavel a spus, că şi în belşug şi în lipsă (Filipeni IV, 12) el este la fel de bogat pentru că bogăția lui este în dragostea lui Dumnezeu și a oamenilor pentru el - atunci vom fi capabili, fie că avem sau nu avuții materiale, să ne eliberăm de ele şi să dobândim Împărăția lui Dumnezeu, care este o împărăție a iubirii reciproce, a solidarității reciproce, a compasiunii unuia față de celălalt, a dăruirii libere către ceilalți a celor pe care le-am primit de la ceilalți. Amin.
traducere și adaptare: radugo, după textul rusesc și traducerea în engleză
