 |
| Crucifix (Michelangelo Buonarotti, lemn policrom, 1492). |
Privind-o şi contemplând-o, ea ni se dezvăluie ca un semn, ca un simbol. Simbolul e un semn văzut care învăluie şi dezvăluie o semnificaţie, o prezenţă spirituală, nevăzută. Prin laturile ei, Crucea este un simbol atotcuprinzător. Linia verticală uneşte cerul cu pământul, prin linia orizontală îmbrăţişează lumea.
Păcatul a aruncat blestem asupra ei: Blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn, s-a scris în Legea veche (Deuteronom XXI, 23). Propriu-zis, nu asupra lemnului era blestemul, ci asupra celui osândit pe el. Şi, mai adânc, nici asupra osânditului, ci asupra păcatului, a răului şi a stricăciunii din el.
Dacă în acea lume de sub osânda păcatului Crucea devine blestem şi instrument, unealtă atât de crudă a pătimirii umane, pe ea fiind executaţi sclavii, tâlharii, Fiul lui Dumnezeu, în smerenia Lui, a îmbrăţişat-o, în iubirea Lui supremă, precum învaţă Sfântul Pavel: S-a lipsit pe Sine de slavă, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor... S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe Cruce (Filipeni II, 7-8).
Şi aşa Hristos a făcut din Cruce altarul Său de jertfă: Avem altar – zice Apostolul – pe care Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit, a suferit Crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu (cf. Evrei XII, 2; XIII, 10-12).
Înţelegem atunci precum ne învaţă Sfântul Atanasie cel Mare: „De aceea Iisus Hristos – Mântuitorul nostru – a ales să moară pe Cruce: pentru că este singurul fel de a sfârşi cu braţele deschise, îmbrăţişând lumea. Şi dezlegând blestemul a dat binecuvântare”. Hristos voieşte să ne facă şi pe noi părtaşi binecuvântării Crucii Sale. În ea se descoperă chipul iubirii supreme. Hristos vrea şi pe noi să ne facă părtaşi iubirii Sale divine. Creştinul, făcând semnul Crucii, mărturiseşte şi credinţa şi nădejdea şi iubirea divină în plinătate rostind cuvintele: „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, dă mărturie credinţei în Sfânta Treime – Dumnezeirea iubirii supreme; iar prin semnul însuşi al crucii dă mărturia iubirii şi în forma ei cea mai înaltă: a jertfei care poartă în ea puterea şi nădejdea învierii, deci biruirea răului, păcatului, stricăciunii şi morţii. Aşa şi preamăreşte Biserica: „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat-o nouă ... că – prin ea – morţii ai sculat şi moartea ai surpat. Pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii”.
1998
