O zi a martirilor din închisorile comuniste
O
zi de pomenire a martirilor morți în închisorile comuniste ar putea
deveni pentru toată lumea creștină o zi de reflecție la răul produs de
comunism omenirii, Bisericii, fiecărui om în parte. Și apoi, pentru
morții știuți și neștiuți din închisorile noastre, o rugăciune ar fi ca o
candelă aprinsă la capetele celor care au avut sau nu au avut un
mormânt. În închisorile comunsite mulți martiri s-au comportat ca primii
creștini, dând probă de jertfă pentru Hristos.
Poezia
Cine
scrie poezie acela e copilul lui Dumnezeu. Cine scrie poezie cu har, se
înțelege... Cel care scrie fără har îl maimuțărește pe Dumnezeu.
Răbdare și nerăbdare
Tot
ce se întâmplă bine în lume este consecința răbdării. Tot ce se
întâmplă rău este consecința nerăbdării. Și războaiele și
catastrofele... Și natura devine uneori nerăbdătoare și atunci se
întâmplă ceea ce se întâmplă: cutremurul, inundația... Piatra răbdătoare
prinde sfârșitul lumii, cealaltă e praf și pulbere.
Sfințenia din închisorile comuniste
Dovada
este că dacă eu am să fac o dezgropăminte, la una din mănăstirile
noastre, nu cred că am șansa să găsesc osemintele pe care le găsesc la
Aiud sau Gherla sau Pitești... Acolo dacă dai cu târnăcopul, la câțiva
centimetri sub pământ, dai de oseminte sfinte, frumoase, galbene. E
semnul sfințeniei, fiindcă au ajuns acolo, în acele cimitire nevăzute,
neștiute, prin suferință, prin jertfă.
Torționarii
Prin
torționari nu mai vorbea Dumnezeu, prin ei vorbea și înfăptuia direct
diavolul. Șeful lor, al torționarilor, în închisoarea de la Aiud, de
exemplu, îi întreba dimineața, pe fiecare: „Bă, câți ai făcut astă
noapte? Câte căpățâni ai spart?” „Păi, cinci, șase...” „Puțin, bă,
puțin...” Vă puteți imagina? Cu acești oameni cum să mai stai de vorbă
omenește? Consider că acești oameni erau și sunt satanizați, nu mai erau
ei, prin ei vorbeau iadul și mesagerii lui. Păreau creați special ca să
ucidă, să tortureze, să umilească. Își depășeau limitele torturii
pentru care erau puși acolo. Ajunseseră la așa nivel de sadism, încât
nu-i mai satisfăcea decât suferința pe care o provocau celorlalți.
Umilința în pușcărie
În
pușcărie am cunoscut umilința, smerenia adevărată și dezinteresul
trupesc pe care îl dobândești doar atunci când știi că nu mai există
nici o salvare. De la o zi la alta îți vedeai viața sfârșită și momentul
morții. Când se auzeau bătăi la ușile de la etaj, știai că urma să
scoată câte două, trei cadavre, să le ducă la morgă. Scriam cuvinte în
limba latină, greacă, texte, poezii, psalmi, acatiste, pentru a menține
mereu o atmosferă suportabilă, să ne folosim memoria, dar zilnic treceam
prin fața camerei odioase: morga. Morga devenise neîncăpătoare. Dădeau
pe-afară cadavrele și a doua zi, a treia zi erau azvârlite într-un car.
Înainte, li se vârâse cadavrelor în regiunea inimii o suliță specială, să fie siguri că mortul nu evadează.
Apoi îl duceau și-l aruncau pe maluri, unde era acoperit de țărână.
Asta se petrecea la Gherla. Așa era și Aiudul, bineînțeles. În acel
moment nu te mai interesa viața de dincolo, pentru mine viața de aici
era totul.
Viața e un pumn de pietricele colorate
Un
om a găsit o pungă mare cu pietricele colorate pe țărmul unei ape. A
luat-o și, mergând spre casă, începu să arunce pietricelele în apă,
ținti păsările care treceau pe deasupra, se amuza aruncându-le aiurea.
În momentul în care mai avea în pungă doar două, trei pietricele, pe
care se pregătea să le arunce și pe astea fără rost, s-a întâlnit cu un
vecin. Acesta s-a uitat la pietricele, după care a zis: „De unde ai
pietricelele astea, fiindcă sunt foarte prețioase?” Aflând asta, omul
nostru plecă disperat să caute pietricelele aruncate aiurea, dar era
greu să mai recupereze ceva.
Așa facem și noi cu zilele vieții
noastre. Fiecare zi a omului, fiecare săptămână, fiecare lună, fiecare
an sunt comori pe care le aruncăm fără nici o precauție, când le-am
pierdut e imposibil să le mai recuperăm.
Ziarele
Oamenii
citesc ziare, se hrănesc cu ele, dar acestea sunt pline de ce vrei și
ce nu vrei. Dacă te iei după ele îți pare că pe lumea asta numai
vrăjmașul mai lucrează.
