Alexander Schmemann: Învierea ca fruct al credinţei

Icoana Învierii (Chora, Constantinopol, sec. XV).

Credinţa mea în Hristos nu-şi are originea în ocazia de a lua parte la sărbătoarea pascală, pe care am avut-o încă din fragedă pruncie, ci, mai degrabă, Paştile a fost posibil, şi acea noapte unică, plină de lumină şi bucurie şi de strigătele de triumf Hristos a înviat! Adevărat a înviat!, pentru că însăşi credinţa mea s-a născut din experienţa lui Hristos Celui viu. Cum şi când s-a născut? Nu ştiu, nu-mi amintesc. Ştiu doar că de fiecare dată când am deschis Evanghelia şi am citit despre Hristos, am citit cuvintele Lui, I-am citit învăţăturile, am repetat conştient, cu toată inima şi toată fiinţa, ceea ce S-a spus de către cei trimişi să-L aresteze pe Hristos şi care s-au întors la farisei fără El: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acesta (Ioan VII, 46). De aceea, ceea ce ştiu mai întâi de toate este că învăţătura lui Hristos este vie şi că nimic de pe pământ se poate compara cu ea. Iar această învăţătură este despre El, despre viaţa veşnică, despre biruinţa asupra morţii, despre o dragoste care cucereşte şi care învinge moartea. Ştiu de asemeni că, într-o viaţă în care toate par atât de dificile şi obositoare, singura constantă care nu se schimbă niciodată şi niciodată nu dispare este acea conştientizare lăuntrică a faptului că Hristos este cu mine. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi (Ioan XIV, 18). Iar El vine şi-Şi face simţită prezenţa prin rugăciune, printr-un fior al sufletului, printr-o bucurie neînţeleasă, dar foarte vie, prin misterioasa, dar, iarăşi, pe deplin adevărata Lui prezenţă în biserică, în timpul slujbelor şi în Sfintele Taine. Această experienţă vie creşte mereu, această cunoaştere, această tot mai evidentă conştientizare a faptului că Hristos este aici şi că s-a împlinit cuvântul Său: pe cel ce mă iubeşte, îl voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui (Ioan XIV, 21). Şi fie că sunt între oameni sau singur, certitudinea prezenţei Sale, puterea cuvântului Său, bucuria credinţei în El rămâne cu mine. E singurul răspuns şi singura dovadă.

Ce căutaţi pe Cel viu printre morţi? Ce plângeţi pe Cel nestricăcios, ca şi cum ar fi în stricăciune?* Creştinismul în întregime este deci experienţa credinţei repetată iar şi iar, ca şi când ar fi pentru prima dată, credinţă întrupată în ritualuri, cuvinte, muzică şi culori. Pentru necredincios, poate părea, într-adevăr, ca un miraj; el aude doar cuvinte, vede doar ceremonii de neînţeles şi le pricepe numai pe dinafară. Dar, pentru credincioşi, toate acestea iradiază din interior şi nu ca dovadă a credinţei, ci ca rezultat al ei, ca viaţă a ei în lume, în suflet, în istorie. De aceea, întunericul şi tristeţea Vinerii celei Mari sunt pentru noi ceva real, viu, contemporan; plângem la picioarele crucii şi trăim tot ce s-a petrecut în acel triumf al răului, trădării, laşităţii şi înşelăciunii; iar în Sâmbăta Sfântă, contemplăm Mormântul de viaţă purtător cu emoţie şi speranţă. Şi astfel, în fiecare an, celebrăm Paştile, Învierea. Fiindcă Paştile nu înseamnă rememorarea unui eveniment din trecut. Este întâlnirea adevărată şi fericită şi veselă cu Acela pe Care inimile noastre Îl cunoşteau de multă vreme şi Îl regăsesc ca viaţă şi lumină a toată lumina. Noaptea Paştilor mărturiseşte că Hristos este viu şi e cu noi şi că înşine suntem vii împreună cu el. Întreaga sărbătoare este o invitaţie la a privi lumea şi viaţa şi a contempla zorii zilei mistice a Împărăţiei luminii. Astăzi primăvara miresmează, cântă Biserica, şi făptura cea nouă dănţuieşte...** bucurându-se întru credinţă, dragoste şi nădejde.

Ziua învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

* Stihirile Paştilor; textul întreg: Mironosiţele femei, foarte de dimineaţă, stând înaintea mormântului Dătătorului de viaţă, aflat-au înger pe piatră şezând; şi acela, grăind către dânsele, aşa zicea: Ce căutaţi pe Cel viu printre morţi? Ce plângeţi pe Cel nestricăcios, ca şi cum ar fi în stricăciune? Mergând, vestiţi ucenicilor Lui.

** Luminândă la Duminica Tomii; textul întreg: Astăzi primăvara miresmează şi făptura cea nouă dănţuieşte; astăzi se ridică încuietorile uşilor şi ale necredinţei, pentru prietenul Toma, care strigă: Domnul şi Dumnezeul meu.

- traducere & adaptare radugo, textul în engleză: aici, textul original (în rusă): dincoace -