Interviu cu mitropolitul Japoniei

Mitropolitul Daniel al Tokyo-ului şi a toată Japonia, în vârstă de 70 de ani, era azi dimineaţă în pole-position în sondajul iniţiat de saitul За Патриарха printre internauţi. Este însă foarte greu de crezut că numele său va fi luat în considerare între atâţia competitori experimentaţi care au în plus avantajul naţionalităţii (dacă vreţi o informaţie mai clară: noul patriarh va fi Kiril de Smolensk şi Kaliningrad, actualul locţiitor de patriarh).
Interviul de faţă e preluat de pe Православие.Ru / Pravoslavie.Ru. Poza: Catedrala Sfintei Învieri (supranumită Nikorai-do) din Tokyo, vedere din 1929.

- Eminenţa Voastră, sunteţi de patru ani încoace capul Bisericii Japoniei. Înainte de asta aţi slujit ca preot timp de mai mulţi ani. Cum s-a schimbat percepţia voastră asupra Ortodoxiei japoneze de când aţi devenit mitropolit?
- Am înţeles pe deplin faptul că Biserica Ortodoxă a Japoniei este independentă din punct de vedere economic şi acest lucru are ca rezultat o mare responsabilitate din partea noastră. Trebuie să participăm la foarte multe probleme administrative. În trecut, Biserica Japoniei era condusă de episcopii de origine rusă ce se aflau în SUA. Aşa a fost după al doilea război mondial. Dar acum treizeci de ani Biserica Ortodoxă a Japoniei a devenit independentă. Liderul acelei mişcări a fost Mitropolitul Nikodim (Rotov). De atunci, Biserica noastră a fot condusă de episcopi japonezi. Una dintre cele mai importante sarcini a devenit asigurarea independenţei economice a Bisericii. În prezent, sigur, nu putem spune că Biserica din Japonia dispune de nenumărate comori, dar navem tot ce trebuie pentru a funcţiona normal şi pentru a-L aduce pe Hristos poporului japonez. Cred că situaţia economică este foarte importantă, Biserica nu poate funcţiona altfel, dar chestiunile economice trebuie să meargă împreună cu creşterea spirituală şi cu ridicarea nivelului spiritual credincioşilor noştri.
- În această lumină, care sunt principalele sarcini cu care se confruntă astăzi Biserica Japoniei?
- Aşa cum ştim cu toţii, Biserica Ortodoxă are la temelia ei Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Noul Testament a fost acum tradus complet în japoneză. Aproape toate textele liturgice sunt traduse. Datorăm acest lucru a Sfântului Nicolae, Luminătorul Japoniei. Tot el a tradus şi lucrări ale Sfinţilor Părinţi şi această problemă este încă de actualitate. Trebuie să continuăm să traducem în japoneză şi să publicăm învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Şi trebuie să începem cu lucrările concise ale Sfinţilor Părinţi, să prezentăm cititorilor noştri mai întâi principalele şi cele mai elocvente idei ale învăţăturilor lor. Asta încercăm să facem. Sigur, Biserica noastră este de-abia la început în procesul de introducere a credincioşilor în moştenirea lăsată de Sfinţii Părinţi.
- Ştim că vă plac scrierile Sfinţilor Părinţi şi le traduceţi înşivă. Creştinii japonezi le citesc în mod regulat?
- Desigur, Sfinţii Părinţi nu sunt „populari“. Dar cred că publicarea operelor lor este extrem de importantă. Mi se pare că una din principalele mele atribuţiuni este să aleg cea mai inteligibilă parte a activităţii lor şi să o transform în aşa fel încât să fie lesne de înţeles, pentru japonezi în special. Mulţi oameni îmi spun că munca pe care am început-o este foarte utilă. Ei fac cunoştinţă, cel puţin în japoneză, cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi.
- Părinţii pustiei Optina deşert au făcut acelaşi lucru, atunci când au adus originalele greceşti în Rusia, traducându-le şi publicându-le...
- Sfântul Teodosie a împrumutat rânduiala monahală grecească de la Muntele Athos, atunci când a fondat Lavra peşterilor din Kiev. Era vorba despre o tradiţie ortodoxă autentică. Japonezii întreabă: „Ce este Ortodoxia?“ Când se vor familiariza cu scrierile Sfinţilor Părinţi, îşi vpr da seama că aceasta este Ortodoxia... Apropo, cine a întocmit cartea numită Calea Părinţilor, publicată de mănăstirea voastră?
- Cartea a fost scrisă de o persoană remarcabilă - Serghei Iosiphovich Fudel. A fost fiu de preot şi şi-a petrecut mulţi ani în închisori. În opinia mea, este una dintre cele mai bune cărţi. Din păcate, este prost vândută. E foarte important pentru noi că am aflat în persoana dumneavoastră un om care apreciază cu adevărat această carte. Aţi tradus şi lucrări de Ignatie Briancianinov şi Teofan Zăvorâtul?
- Numai în parte. În Tokyo a fost un tânăr expert al filologiei japoneze, Alexei Potapov, care a lucrat plin de râvnă pentru Biserică şi a tradus mai multe lucrări de Ignatie Briancianinov. Acum, ele au fost publicate în japoneză. Înainte, în Japonia nici măcar nu se auzise de numele Sfântului. Dar, treptat, aceste lucrări ajung în deşertul uscat al Japoniei. Să-i facem pe japonezi să se obişnuiască măcar cu numele a Sfinţilor Părinţi. Cu timpul, când numele unei sfânt devine cunoscut, putem începe să traducem principalele, cele mai importante în sens spiritual lucrări ale sale. În final scopul nostru va fi să traducem toate scrierile Sfinţilor Părinţi, să zicem, pentru biblioteca mănăstirii pe care avem de gând s-o aflăm în Japonia în curând. Sfântul Ignatie a fost un scriitor prolific, am opera sa în şase volume în biblioteca mea personală. Desigur, pentru o singură persoana, mai ales un străin, este multă muncă să citeşti toate aceste cărţi groase, îţi ia o mulţime de timp. Sfântul Ignatie Briancianinov a avut în permanenţă un sentiment de amărăciune în inima lui, din pricina greşelilor din lume la care a putut fi martor. Şi el a încercat să schimbe lumea în bine cu ajutorul condeiului.
- Eminenţa voastră, regizorul japonez Akira Kurosava, pe care-l admirăm foarte mult, a arătat într-unul din filmele sale, Kagemusha, că la început, japonezii au privit Creştinismul ca o învăţătură ostilă. La rândul său, Sfântul Nicolae (Kasatkin), când şi-a început activitatea în Japonia, menţiona frecvent că japonezii vorbesc despre „secta mizerabilă a creştinilor“. S-a schimbat astăzi atitudinea faţă de Ortodoxie?
- Din păcate, mulţi japonezi nici n-au auzit de Ortodoxie. Prima imagine care le vine în minte japonezilor atunci când e vorba despre Creştinism este Biserica Romano-Catolică. Şi filmul la care vă referiţi arată mai ales percepţia faţă de Catolicism. Oficial, în Japonia sunt înregistraţi 1 milion 400 de mii de creştini practicanţi. Puţini dintre ei sunt ortodocşi. Dar toată lumea ştie de Catedrala Învierii, pe care japonezii o numesc Nikorai-Do arătându-şi respectul faţă de Sfântul Nicolae.
- Cât de mulţi credincioşi ortodocşi sunt în Japonia?
- Ştim de circa 30 de mii de familii. Dar unii credincioşi nu sunt înregistraţi oficial. E imposibil să dăm numărul exact, deoarece unii dintre aceştia sunt înregistraţi ca ortodocşi şi nu vin la biserică, iar alţii nu sunt, dar participă la slujbe.
- Cum e relaţia dumneavoastră cu statul?
- În Constituţia japoneză există principiul libertăţii de conştiinţă, care este ocrotită de legi concrete şi de tradiţia contemporană a societăţii japoneze. Acest principiu e valabil în ţara noastră de mai mult de o sută de ani, de la revoluţia care a avut loc în 1867. De aceea statul nu poate capabil să se amestece în treburile organizaţiilor religioase.
- Oamenii de astăzi devin din ce în ce mai raţionali şi calea spre credinţă devine tot mai complicată. Există speranţa că vor fi mai mulţi ortodocşi în Japonia şi că Biserica Ortodoxă va deveni mai puternică?
- E o întrebare dificilă. Desigur, inteligenţă şi educaţie sunt foarte importante. Dacă priveşti la istoria Japoniei, vezi că japonezii folosesc un concept precum „spirit“ în tradiţia lor naţională. Acesta e diferit totuşi ca sens în Ortodoxie. În ultimii o sută de ani, societatea japoneză, ca şi restul lumii, au căpătat o gândire raţionalistă. Dar cu ajutorul ei nu poţi feri de păcat, ea nu te duce direct către mântuire.
Acest secol ne-a furnizat noi o mulţime de noi cunoştinţe. Dar la ce bun? Cum poate ajuta aceasta la mântuirea unui suflet? În tinereţe, îmi plăceau foarte mult activităţile intelectuale. Dar acum, după ce am păşit mai mult pe calea vieţii mele, am ajuns la concluzia că a cunoaşte nu înseamnă totul. Cunoaşterea este semnificativă în viaţa noastră, dar nu e cel mai important lucru. Cea mai importantă este starea sufletelor şi inimilor noastre, cea care duce la mântuire. E important ca dragostea dumnezeiască să împărăţească în inima omului.