Răstignirea (Nivardus din Milano, sec. XI).
În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.
Am ţinut, zilele acestea, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. E un pasaj din Evanghelie în care Domnul ne spune: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (Ioan XV, 13). Iar aceste cuvinte rezolvă antinomia dintre spaima Crucii şi slava acesteia, dintre moarte şi înviere. Nu există nimic mai măreţ, mai demn de veneraţie şi minunat decât să iubeşti şi să fii iubit. Şi să fim iubiţi de Dumnezeu cu toată viaţa şi moartea Fiului Unuia-Născut şi să ne iubim unii pe alţii cu preţul întregii noastre vieţi şi, dacă este necesar, şi al morţii noastre este şi tragic, dar este, mai ales, o izbândă. În rugăciunile de la Liturghie spunem: Sfânt eşti şi Preasfânt, Tu şi Unul-Născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt. Sfânt eşti şi Preasfânt şi slava Ta este plină de măreţie. Căci Tu ai iubit lumea Ta atât de mult încât pe Unul-Născut Fiul Tău L-ai dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Şi Acesta venind şi toată rânduiala cea pentru noi plinind, în noaptea întru care a fost vândut şi mai vârtos Însuşi pe Sine S-a dat pentru viaţa lumii, luând pâinea cu sfintele şi preacuratele şi fără prihană mâinile Sale, mulţumind şi binecuvântând, sfinţind şi frângând, a dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli...
Aceasta este dragostea divină. Uneori ne putem da propria viaţă mai uşor decât să ne oferim până la moarte persoanei pe care o iubim mai presus de toate; e ceea ce Dumnezeu, Tatăl nostru, a făcut. Dar asta nu micşorează cu nimic jertfa Celui ce S-a dat morţii pentru mântuirea unei persoane sau a întregii lumi.
Astfel, atunci când ne gândim la Cruce, trebuie să ne gândim la această bizară şi misterioasă îngemănare de tragedie şi biruinţă. Crucea, instrument al morţii infame, al morţii punitive căreia criminalii îi erau sortiţi, devine biruinţă pentru că moartea lui Hristos a fost cea a unui nevinovat şi această moarte a fost dăruire de sine într-un act de iubire.
De aceea poate spune Sfântul Pavel: nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni II, 20). Dragostea dumnezeiască l-a umplut cu totul şi, prin urmare, nu a existat nici o încăpere pentru alt gând sau alt sentiment, altă cale către altceva în afară de dragoste, o dragoste care s-a dăruit fără rezerve, dragoste plină de sacrificiu, dragoste răstignită, dar şi dragoste exultând de bucuria vieţii.
Şi când ni s-a spus în Evanghelia de astăzi: lepădaţi-vă de voi, luaţi crucea şi urmaţi-Mi (Marcu VIII, 34), n-am fost chemaţi către ceva întunecat şi înfricoşător, ci ni s-a spus de către Dumnezeu: Deschideţi-vă către iubire! Nu rămâneţi captivii propriului egocentrism. În cuvintele lui Teofan Zăvorâtul, nu fiţi ca aşchia copacului înconjurată de propria goliciune. Deschide-te şi priveşte: ai atât de multe să le iubeşti, ai atât de mult de iubit! Există o infinitate de moduri în care dragostea poate fi trăită, împlinită şi realizată. Deschide-te şi iubeşte pentru că asta e calea Crucii! Nu calea pe care au mers cei doi tâlhari împreună cu Hristos, spre a fi pedepsiţi pentru fărădelegile lor; ci calea minunată în care, oferindu-ne fără rezerve, lepădându-ne de noi înşine, existând doar pentru celălalt, iubind cu toată fiinţa noastră, ne aflăm doar de dragul celuilalt: iată Crucea şi slava Crucii.
Deci, când venerăm Crucea, când ne gândim la răstignirea lui Hristos, când auzim chemarea lui Hristos de a ne lepăda de noi înşine - şi aceste cuvinte înseamnă doar: leapădă-te de tine! ia-ţi crucea! - suntem chemaţi să ne deschidem către fluxul Dragostei dumnezeieşti, moarte faţă de noi înşine şi deschidere către Dumnezeu şi către fiecare şi către toate.
La începutul Evangheliei Sfântului Ioan ni se spune: Şi Cuvântul era la Dumnezeu; în greceşte: către Dumnezeu. Cuvântul, Fiul nu a avut nici o altă dragoste, nici o altă cugetare, nici o altă mişcare decât către Unul Iubit, dându-Se Celui ce I S-a dat în chip desăvârşit pe Sine Însuşi.
Să învăţăm slava dragostei răstignite, a dragostei pline de sacrificiu, care, în cuvintele Vechiului Testament, este mai puternică decât moartea (Cântarea Cântărilor VIII, 6), mai puternică decât iadul, mai puternică decât toate, pentru că este viaţa divină care ne cucereşte şi curge prin noi către toţi cei ce au nevoie să fie iubiţi, spre a veni la viaţă, spre a crede în dragoste şi spre a deveni înşişi copii ai dragostei, copii ai luminii şi moştenitori ai vieţii veşnice. Amin.
Predică la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci - textul în engleză: link.
