- Vederea [lui Dumnezeu] nu e numai o vedere ce ar consta într-o negaţie a tuturor (κατα αποφασον), căci vede mintea ceva; şi apoi Cel ce este atotdivin şi cu totul deosebit de altceva, e mai presus şi de vederea prin negaţie, Dumnezeu fiind mai presus nu numai de cunoaştere, ci şi de necunoaştere, fiind în realitate ascunsă chiar şi manifestarea Sa. Căci apariţiile divine, chiar dacă sunt simbolice, cuprind în ele necunoscutul, în sensul de depăşire.
- N-a numit nimeni lumină ştiinţa ce ne vine prin simţuri, cu toate că şi aceasta e cunoştinţă, uneori chiar foarte sigură, ci numai pe cea raţională şi care vine prin minte.
- [Dumnezeu] Se arată în mintea curată ca într-o oglindă, rămânând după ceea ce e în Sine, nevăzut. Căci acesta e caracterul formei din oglindă: că arătându-se nu se vede şi e cu neputinţă să priveşti şi în oglindă, dar şi în sine, aceea ce produce forma din oglindă. În timpul de acum aşa Se arată Dumnezeu în inimile curăţite. Atunci însă, cum se spune, faţă către faţă (I Corinteni XIII, 12). Cei care nu cred că Dumnezeu poate fi văzut ca o lumină mai presus de lumină, pentru că n-au experiat şi n-au văzut cele dumnezeieşti, ci afirmă că poate fi contemplat numai raţional, se aseamănă orbilor, care simţind căldura soarelui, nu cred celor cu vedere când spun că soarele e şi luminos.
- Orice raţionament... e răsturnat de alt raţionament, viaţa însă, cine o răstoarnă?...
- Cum poate fi văzut Cel nevăzut? Dacă leapădă cineva duhul lumii, pe care Părinţii îl numesc întuneric spiritual aşezat pe inimile necurăţite, şi se purifică de toată voinţa proprie, dacă se desface cineva de orice tradiţie omenească, ... dacă în sfârşit îşi concentrează pe cât posibil toate puterile sufletului şi îşi înfrânează toată atenţia cugetării - dacă, ajuns în starea aceasta, petrece mai întâi cu mintea în contemplările potrivite cu firea şi plăcute lui Dumnezeu, apoi, depăşindu-se pe sine, primeşte înăuntrul său Duhul de la Dumnezeu, care cunoaşte cele ce sunt ale lui Dumnezeu precum duhul omului cunoaşte cele ce sunt ale omului (I Corinteni II, 11), şi Îl primeşte pentru a cunoaşte, cum zice Pavel, cele dăruite lui mistic de Dumnezeu, „pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi le inima omului nu s-au suit” (I Corinteni II, 9), cum nu va vedea acela prin Duhul primit lumina nevăzută?... Cei ce le văd primesc ochi duhovniceşti şi au mintea lui Hristos, cu ajutorul cărora văd ce nu se poate vedea şi înţeleg ce nu se poate înţelege. Doar nu este Sieşi nevizibil Dumnezeu, ci celor ce-L privesc şi-L cugetă cu ochi şi cugetări create şi naturale.
Din Dumitru Stăniloae, Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, cu patru tratate traduse, Editura Scripta, Bucureşti, 1993.
