Devenită un soi de emblemă absolută, ba a triadologiei răsăritene, ba a Rusiei pravoslavnice, ba a artei bizantine, ba a iconografiei ortodoxe, ba a tuturor la un loc şi a încă te-miri-ce, icoana Sfintei Treimi a lui Rubliov pare să se fi „clasicizat”, adică să se fi „clasat”- a se înţelege accepţiunea juridică a termenului. Nu stârneşte aceeaşi uimire ca unele tablouri mai puţin cunoscute ale lui Dalí, să zicem, sau unele icoane ale Maicii Domnului cu trei mâini. E în rând cu Gioconda, cu David al lui Michelangelo, cu Şcoala din Atena: perfecţiunea întruchipată şi punctum. Nu mă pricep, aşa o fi. În articolul de faţă n-am de gând să fac decât nişte mici observaţii şi mici speculaţii legate de subiect, care sper să nu vă plictisească prea tare.
 |
| Filoxenia lui Avraam (Creta, sec. XV). |
Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său. Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum l-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. (Facerea XVIII, 1-2)
Scriptura îi numeşte pe cei trei când Oameni (άνδρες, viri sau אנשים - bărbaţi, Facerea XVIII, 2), când Îngeri (άγγελοι, angeli, מלאכים - Facerea XIX, 1). Strania lor vizită (Facerea XVIII) anunţă două lucruri importante: că Sarra, soţia cea stearpă a patriarhului, va avea un fiu pe nume Isaac şi că Dumnezeu va pierde Sodoma şi Gomora. Comparând cu reprezentările tradiţionale, vedem că Rubliov i-a înlăturat pe Avraam şi pe Sarra, lăsându-i doar pe divinii Musafiri.
 |
| Sfânta Treime (Skt. Petersburg, sec. XV). |
Ne punem întrebarea dacă e normal ca misterul Sfintei Treimi să fie redat iconografic prin evocarea unei istorii din Vechiul Testament. Eliminarea patriarhului şi a soţiei sale e o dovadă că Rubliov însuşi era cam de părere că nu.
În plus, nu există o opinie unanimă că bărbaţii sau îngerii care s-au arătat lui Avraam sunt o înfăţişare protipică a Treimii. Se poate observa chiar o anumită prudenţă la unii autori patristici, datorită faptului că e o teofanie veterotestamentară. Sf. Iustin Martirul şi Filosoful (Dialog cu iudeul Tryphon, LVI), de exemplu, spune că doar unul dintre cei trei era Dumnezeu, cel care a şi stat de vorbă cu Avraam, ceilalţi doi fiind trimişi spre cercetarea Sodomei şi Gomorei. La fel, Eusebiu de Cezareea susţine că la stejarul Mamvri S-a arătat Mântuitorul însoţit de doi îngeri ş.a.m.d.
 |
| Ospitalitatea lui Avraam (catacomba de pe Via Latina, sec. IV). |
Mai curajos e Sfântul (sau Fericitul, pentru cei mai anticatolici decât Papa) Augustin, care remarcă simplu: cum tribus certe loquebatur Abraham et eum dominum singulariter appelauit (De trinitate, II, XII). Avraam a vorbit cu trei şi i-a numit: un singur Domn, şi de aici pleacă argumentaţia augustiniană întru susţinerea tezei că, la stejarul Mamvri, Avraam a făcut cunoştinţă, într-un clarobscur tipic veterotestamentar, cu misterul Treimii-Unime.
Rezervele celorlalţi Părinţi sunt generate de faptul că Taina Sfintei Treimi este miezul revelaţiei Noului Testament şi că ea nu a fost cunoscută de patriarhi; ăsta ar fi unul din motive. Al doilea ar fi acesta, că într-o formă vizibilă aparte, Tatăl nu S-a arătat nici în Noul Testament: la Botezul Domnului, teofania treimică prin excelenţă, Cel Neoriginat Se manifestă doar prin glasul Său. În plus, Însuşi Mântuitorul, prin cuvintele: Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl (Ioan XIV, 9), pune capăt conversaţiei cu Filip privind posibilitatea de a-L percepe pe Tatăl pe cale vizuală, arătând că Singurul Chip al Tatălui este Fiul.
 |
| Mozaic (Santa Maria Maggiore, sec. V). |
Aşa stând lucrurile, exegeza patristică timpurie pare să încline a vedea doar o epifanie a Fiului în Filoxenia lui Avraam. Aici avem al treilea motiv. Vechiul Testament este călăuză - παιδαγωγός - către Hristos (Galateni III, 24), însă călăuza e Hristos Însuşi: „Înainte de venirea sa văzută şi în trup, Cuvântul lui Dumnezeu venea în chip spiritual la patriarhi şi la prooroci preînchipuind tainele venirii Lui” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice, II, 29, trad. Stăniloae). Astfel interpretăm mozaicul de la Santa Maria Maggiore: Avraam îi întâmpină pe cei trei. Doar unul dintre ei, cel din mijloc, are mandorla, aureola în formă de migdală, aureolă în care este înfăţişat Hristos în slavă (vezi icoanele Învierii, Schimbării la Faţă, Înălţării etc.)
 |
| Avraam şi îngerii (mozaic, San Vitale, Ravenna, sec. VI). |
Cu toate astea, Filoxenia lui Avraam, într-o interpretare mai profundă, tinde către revelarea misterului trinitar. Până la urmă, evenimentul de la Stejarul Mamvri prefigurează Întruparea Mântuitorului şi, mai larg, descoperirea Tainei Sfintei Treimi. Întreaga Tradiţie vede în Isaac, fiul lui Avraam, vestit la Stejarul Mamvri, un chip sau un tip al Fiului lui Dumnezeu. Vizita îngerilor are ca antitip Bunavestire. Apoi, evenimentul trebuie citit în context, iar contextul luat per speculum, în oglindă, altfel spus: în revers. Imediat anterior, se vorbeşte despre încheierea legământului tăierii împrejur, prin care „Avraam a fost învăţat clar că la arătarea lui Hristos va răsări timpul tăierii împrejur în duh”:
 |
| Icoana Paternităţii (şcoala de la Novgorod, s. XIV). |
Tăierea împrejur s-a arătat de mai înainte chip al tăierii împrejur în duh şi în adevăr. Căci se săvârşea în ziua a opta, în care Hristos a revenit la viaţă dintre morţi şi a fost timpul să ne împărtăşim de Sfântul Duh... Căci, când a revenit Hristos la viaţă, desfiinţând stăpânirea morţii, a dat ucenicilor şi pârga Sfântului Duh. Căci a suflat, zice, peste ei, zicând: Luaţi Duh Sfânt (Ioan XX, 21). (Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, III, 8).
 |
| Sfânta Treime (Emmanuel Tzanes, sec. XVI). |
Aşadar, vedem în acelaşi context, in ænigmate, în ghicitură, Cele Trei Persoane treimice: pe Tatăl ca fiind cel ce ne promite nu doar un fiu lui Avraam, ci un Prunc dat nouă (Isaia IX, 5), pe Fiul ca fiind Cel făgăduit şi pe Duhul, Cel ce repetă împlinirea făgăduinţei Tatălui în toţi credincioşii, prin legământul nou, al harului.
Nu putem încheia fără să aruncăm un ochi şi peste celălalt mod de a înfăţişa Sfânta Treime. „Pe Domnul Savaot (anume Tatăl) cu barbă albă şi pe Fiul Cel Unul-Născut în pântecele Lui, cu porumbelul între ei, este absurd şi foarte necuviincios a se picta în icoane” - spune marele Sinod moscovit din 1666-1667 (cit. de Savatie Baştovoi). E de notat că popularitatea unui asemenea gen de icoane avea să crească mai ales după această sentinţă.
Probabil că interdicţia are drept sursă de inspiraţie canonul LXXXII al Sinodului Trulan (691), care prevedea ca în biserici să nu fie zugrăvit Mântuitorul în chip de miel. Dacă este aşa, e demn de atenţie că motivaţia Sinodului din 691 era, ca să citez o cunoscută cântare bisericească: trecut-a umbra legii şi harul a venit. Mielul era doar un simbol care-L indica pe Mântuitorul, o prefigurare a cărei valabilitate înceta odată cu Întruparea. Paradoxal însă, pe un asemenea criteriu, ar fi trebuit să dispară nu doar imaginea cu porumbelul, ci mai ales icoana lui Rubliov.
 |
| Treimea-sânul lui Avraam (alabastru, Anglia, sec. XV). |
Şi totuşi, se pare că între cele două reprezentări există o mică legătură, pe care o aflăm prin intermediul aceluiaşi patriarh biblic. Icoana Paternităţii, care-L include şi pe Duhul Sfânt, în chip de porumbel, nu este altceva decât un comentariu vizual la versetul profetic: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! (Psalm II, 7) şi la cel evanghelic: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut (Ioan I, 18). Aşadar, Dumnezeu cel invizibil ne este făcut cunoscut de către Fiul Său cel din sânul Tatălui.
Iar sânul Tatălui aminteşte de sânul lui Avraam. Există un gen iconografic singular, consacrat de aşa-numitul alabastru de Nottingham: aşa-numita Treime-Sân al lui Avraam. Sufletele mântuite, din sânul lui Avraam, sunt de fapt în sânul Tatălui, potrivit afirmaţiei ioaneice: celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut (Ioan I, 12-13). Locul porumbelului e luat de sfinţii din sânul Părintelui ceresc, cei la care se referă Apostolul Pavel când zice: cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El (I Corinteni VI, 17).
