Imaginea: crucifix sculptat în nichel, United States Air Force Academy Cadet Chapel, 1963.
Textul de mai jos este din Caietele preacuviosului Părinte Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) - 3. Taina Sfintei Cruci, editura Christiana, Bucureşti, 2001, p. 24 sq. -
Textul de mai jos este din Caietele preacuviosului Părinte Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) - 3. Taina Sfintei Cruci, editura Christiana, Bucureşti, 2001, p. 24 sq. -
Drumul ocolit şi întors pe care pătrundem, îndrumaţi de mişcările celor trei degete unite ale dreptei noastre, trebuie să ne dăm seama că are V (cinci) opriri. Aceasta înseamnă că trebuie să ne însuşim pe rând cinci (V) centre de perspectivă diferite şi ierarhizate. Aceste cinci centre de perspectivă sunt şi cinci vămi care trebuie trecute, pentru ca din pragul lor să putem vedea dincolo şi să agonisim închinarea, hrana (euharistică) şi mulţămita euharistică necesară rodniciei semnului. Care sunt acele V (cinci) centre. În sine şi de fapt, ele nu sunt decât trei, care toate nu fac decât un sfânt Unic unu şi [indescifrabil] patru capete. Numărul V este de fapt într-o anume corespondenţă, într-o viziune triunitară cu numărul unu. Numărul patru e numărul realităţii noastre pământeşti: patru puncte cardinale, patru anotimpuri, patru vârste, patru elemente (sau stări), stihii etc.
Numărul V este numărul învierii, al întoarcerii la unul primordial. Şi de aici, din această întoarcere, el este numărul Aminului împlinitor al Crucii.
Numărul IV este un număr al cardinalităţii noastre pământeşti, dar el chiar din aceasta este şi numărul crucialităţii, adică în sine cuprinde o contradicţie. Luptă care descoperă Crucea, Agonia. Doi (2) care se luptă, se opune lui (2), dar 2 × 2 = 4. Nordul cu sudul sunt polare = prima doime. A doua doime. Răsăritul cu apusul sunt sinergetice. Linia polarităţii şi linia sinergiei sunt contradictorii, antitetice. Una e linia solidară de la frunte la tălpi, alta e linia lucrătoare şi mişcătoare a mâinilor, care colaborează, de la dreapta spre stânga. Unul e stâlpul de clepsidră al soarelui şi alta e linia de plutire deasupra apelor şi orizonturilor.
Polaritatea nu poate fi redusă la unitate, pentru că ea s-ar nimici. Sinergia e tocmai unirea, unitatea, ea poate fi redusă la munca dreptei, a braţelor.
De aceea închinarea semnului Crucii este în numele Sfintei Treimi: în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Raportul dintre Tată şi Fiu este o dualitate într-o unitate perfectă, dar o unicie duală, unime, adică polară. Duhul Sfânt este o unitate a pluralităţilor infinite, pe care numărul doi îl reprezintă, fiind cel dintâi multiplu.
Dualitatea Tatălui şi Fiului reprezintă o chenoză, o multiplicitate unică, de nezdruncinat, unitară şi unită, dar care se scoboară în iubire. Unicitatea Duhului Sfânt arată multiplicitatea treimică, care în sine este unitatea energetică a dumnezeirii, care suie în putere şi avânt de la unul la cât mai mulţi.
Îngerul, Boul, Leul şi Vulturul, şi Aminul Inimii, Locul Etimasiei (Tronului ceresc).
