Arhanghelul Mihail (Andrei Rubliov, tempera pe lemn, c. 1410-1420). |
Dumnezeu nu este numai Creatorul lumii materiale, ci şi Creatorul lumii spirituale sau nevăzute. În plus faţă de lumea văzută Dumnezeu pe care a creat-o, Scriptura afirmă că Dumnezeu a creat şi o lume nevăzută sau cerească formată din „cereştile netrupeşti puteri“, numite generic îngeri. Chiar dacă această realitate invizibilă creată nu este parte a universului fizic sau material şi, prin urmare, nu poate fi localizată concret deoarece nu ocupă nici un „loc geografic“, existenţa ei nu este mai puţin adevărată sau reală decât cea a lumii noastre. Tradiţia creştină ortodoxă pretinde că lumea nevăzută este compusă din nouă ordine ale puterilor cereşti mediatoare între voinţa lui Dumnezeu şi lume. Acestea îi includ pe îngeri, arhangheli, începătorii (principate), puteri, stăpânii, domnii, tronuri, heruvimi şi serafimi. De aici putem vedea că îngerii sunt, strict vorbind, doar una din cetele puterilor cereşti. Scripturile oferă numele a trei îngeri: Mihail, conducătorul poporului lui Israel, Gavriil şi Rafail, primii doi fiind numiţi arhangheli.
Despre începutul lor
Scriptura nu lasă loc de îndoială asupra faptului că Dumnezeu a creat aceste fiinţe cereşti aşa cum a creat întregul univers, ex nihilo, din nimic. Vrând să sublinieze supremaţia lui Cristos asupra întregii lumi, Sfântul Pavel scrie clar Colosenilor că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii (Coloseni I, 16).
Totuşi, Scriptura nu dă informaţii explicite asupra momentului în care îngerii au fost aduşi la existenţă. Din acest motiv, tradiţia patristică propune interpretări diferite. De exemplu, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Damaschinul cred că lumea angelică a fost creată înaintea lumii materiale. Ei îşi întemeiază afirmaţia pe cartea lui Iov din Vechiul Testament, care redă o conversaţie a lui Dumnezeu cu Iov având ca subiect crearea lumii: Unde erai tu, când am întemeiat pământul? ... În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau? (Iov XXXVIII, 4, 6-7).
Din acest pasaj, anumiţi Părinţi au conchis că îngerii au precedat crearea lumii vizibile. Alţii, cum ar fi Fericitul Augustin, susţin că lumea nevăzută a fost creată în cursul creării primei zile, când Dumnezeu a creat cerul şi pământul şi a zis: Să fie lumină! şi a fost lumină. Acastă opinie are la bază faptul că îngerii sunt descrişi ca lumină. Ceea ce este totuşi important e că întregul Corpus patristic e de acord că lumea nevăzută a fost creată înaintea omenirii.
Îngerii sunt duhuri; de fapt, ei sunt numiţi necorporali sau imateriali în raport cu fiinţele umane, în vreme ce în raport cu Dumnezeu, nu se poate spune despre ei acelaşi lucru. De aceea, mulţi dintre Părinţi cred până la urmă că nimic din cele create nu poate fi întru totul lipsit de o anume materialitate sau corporalitate. Ei sunt făpturi create din nimic, la fel ca lumea, şi ivite din voinţa lui Dumnezeu. În plus, Dumnezeu a dăruit acestor fiinţe netrupeşti darurile Sale constând în libertate, inteligenţă şi nemurire. Fiind netrupeşti nu au sex şi fiind nemuritori nu au nevoie să se înmulţească pentru supravieţuire. Descrierile lor în termeni fizici (şase aripi, cu mulţi ochi) sunt pur antropomorfe şi nu trebuie luate în înţeles literal deoarece ei sunt fiinţe spirituale.
Din moment ce ei nu au o formă a corpului şi nu sunt constrânşi de cele materiale (cum ar fi uşi sau pereţi), se pot deplasa cu uşurinţă din loc în loc, dar nu sunt nelimitaţi sau prezenţi peste tot. În privinţa acestui subiect, Sfântul Ioan Damaschinul scrie că „atunci când sunt în ceruri nu sunt pe pământ, iar dacă sunt trimişi de Dumnezeu pe pământ ei nu rămân în cer“. Acelaşi Părinte subliniază şi faptul că îngerii „sunt cu dificultate mişcaţi către rău, dar nu sunt de nemişcat“. Prin această frază înţelegem că îngerii, fiind creaţi ca fiinţe libere, rămân neclintiţi în sfinţenie, nu ca rezultat al unei calităţi fireşti, înnăscute în ei, ci prin harul lui Dumnezeu. Cunoştinţele şi puterea lor sunt incomparabil mai mari decât ale omenirii, însă, din nou, infinit de mici în comparaţie cu cele ale lui Dumnezeu.
Menirea îngerilor
Există cel puţin patru sarcini diferite atribuite de Scripturi îngerilor. Acestea sunt: mai întâi, a-i oferi mereu slavă şi mulţumire lui Dumnezeu; în al doilea rând, a lucra ca mesageri ai lui Dumnezeu pe pământ; în al treilea rând, a sluji lui Dumnezeu împlinind voia Sa pe pământ şi în cer şi, în fine, a se lipi de fiecare persoană ca înger păzitor. Prima funcţie a puterilor netrupeşti este de a-i oferi adorare continuă lui Dumnezeu, aducând laudă, închinare şi mulţumire pentru slava Sa cea mare. Această sarcină de a da slavă lui Dumnezeu este frumos descrisă în Sfânta Liturghie: „Mulţumim Ţie şi pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deşi stau înaintea Ta mii de arhangheli şi zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, care se înalţă zburând.“ Acesta este motivul pentru care Biserica Ortodoxă învaţă că dumnezeiasca împărtăşanie face prezentă într-un mod anticipativ închinarea ce are loc înaintea tronului lui Dumnezeu.
În ce priveşte a doua sarcină, şi anume cea de a fi mesageri ai voii lui Dumnezeu, cel mai cunoscut exemplu din Scripturi este mesajul fericit adus de Gavriil Fecioarei Maria, cel al naşterii lui Hristos. Luca îl descrie pe îngerul Gavriil venind la Fecioara Maria şi spunând: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei (Lc 1,28). Această formă de adresare indică în mod clar funcţia de mesager a îngerilor, care sunt trimişi în lume pentru a anunţa voia lui Dumnezeu. De la această funcţie, de mesageri ce aduc lumii vestea cea bună a lui Dumnezeu, îngerii şi-au primit numele. Cuvântul înger vine din grecescul angelos - ἄγγελος - care înseamnă mesager. Prin urmare, îngerii sunt mesagerii lui Dumnezeu în lume.
Funcţia a treia, de slujire, este descrisă în Epistola către Evrei: Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii? (Evrei I, 14). Din acest pasaj putem vedea că îngerii mediază între Dumnezeu şi lumea aducând puterea şi prezenţa lui Dumnezeu în lume pentru salvarea acesteia. În Noul Testament, ei sunt descrişi ca slujindu-L pe Hristos în timpul vieţii Sale pământeşti, în special la naşterea sa, în timpul ispitirii în deşert şi în Ghetsimani, la învierea Sa şi la înălţare. În Vechiul Testament, sunt arătaţi nu doar ca protectori, ca în cazul celor trei tineri din cuptorul de foc (cf. Daniel III, 25), ci şi călăuzindu-i pe drepţi către mântuire. De exemplu, îl hrănesc pe Ilie, atunci când el fuge de Izabela: Şi s-a culcat şi a adormit acolo sub ienupăr. Şi iată un înger l-a atins şi i-a zis: "Scoală de mănâncă şi bea!" Şi a căutat Ilie şi iată, la căpătâiul lui, o turtă coaptă în vatră şi un urcior cu apă. (III Regi XIX, 5-6) Iar în Evanghelia după Luca, este arătată limpede bucuria îngerilor atunci când o persoană se mântuieşte: Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte (Luca XV, 10). Din acestea am putea conchide că îngerii sunt la propriu slujitori ai providenţei lui Dumnezeu în lume.
În privinţa celei de-a patra sarcini a îngerilor, tradiţia creştină ortodoxă susţine destul de insistent că la botez, Dumnezeu atribuie fiecărei persoane un înger păzitor pentru a călăuzi şi a proteja fiinţele umane pe tot parcursul vieţii lor de pe pământ. În parabola oiţei rătăcite, Iisus îndeamnă oamenii să nu nesocotească pe cel smerit cu inima pentru că îngerul lui păzitor lor ocupă un loc însemnat înaintea lui Dumnezeu. Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri (Matei 18:10).
La Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur credincioşii ortodocşi se roagă: Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor al sufletelor şi al trupurilor noastre, la Domnul să cerem.
Insistenţa ortodoxiei asupra faptului că fiecare persoană are un înger păzitor este întărită de un exemplu din cartea Faptele Apostolilor, unde se arată că apostolul Petru a avut un înger care îi fusese atribuit. După ce Petru a fost eliberat din închisoare el a fugit la casa Mariei, mama lui Ioan, şi a bătut la uşă. Rodi, servitoarea, a fost atât de bucuroasă să-l revadă încât a dat repede fuga în casă pentru a anunţa că Petru şade la poartă. Cu toate acestea, ea nu a fost crezută, din moment ce toţi ştiau că Petru e în închisoare şi, gândind că Rodi şi-a pierdut minţile, i-au zis: Este îngerul lui (Fapte XII, 15). Din acest detaliu minor, putem conchide că era obişnuită la primii creştini credinţa în realitatea îngerilor şi în special în existenţa îngerilor păzitori.
- trad & adaptare radugo, după textul în engleză -