La curacion del ciego (Domenikos Theotokopoulos aka El Greco, 1567).
Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. (Ioan IX, 1)
Iisus trecuse prin mijlocul fariseilor şi cărturarilor şi îl părăsise, pentru că ei au luat pietre ca să arunce asupra Lui (Ioan VIII, 59). Voiau să-L ucidă cu pietre, deoarece El le încredinţase această descoperire: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam (Ioan VIII, 58). Le descoperise că El e Dumnezeu venit în lume pentru noi - iar replica lor nu a fost alta decât să pună mâna pe pietre(...) Fericitul Augustin ne atrage atenţia: „Doamne, nu cumva inimile noastree să fie ca şi pietrele, şi atunci Tu să pleci de la noi!” Iisus pleacă de la cei cu „inima de piatră” şi vine la un orb. Aşa vestise misiunea dintru început: Duhul Domnului M-a trimis să dau lumină celor orbi (cf. Luca IV, 18). Iar acum întâmpină un orb, lipsit de lumină din însăşi zămislirea lui - una din cele mai cumplite suferinţi. „Ceea ce e soarele pentru universul nostru văzut, este ochiul pentru trup” - observă Sfântul Ioan Gură de Aur. „Încetează soarele să strălucească pe cer - se tulbură totul... Când ochii nu mai văd, ce fac mâinile, picioarele?...”
Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? (Ioan IX, 2)
Credinţa că răul în lume e fructul otrăvit al păcatului e veche şi dreaptă. Aşa înţelegem, în parte, întrebarea ucenicilor. Dar mai adânc, te întrebi: oare orbul din naştere când păcătuise, pentru a se fi născut aşa? Viaţa mea curge din momentul zămislirii. Dar păcatul e mai vechi - deşi înnoit mereu. Iar Psalmistul mărturiseşte:
întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea (Psalm L, 6).
Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu (Ioan IX, 3).
Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcueşte în cazul de faţă: „Acel om fusese mai fericit născându-se orb; cel puţin el vede cu ochii sufletului. Ce folos duhovnicesc aveau fariseii, cu ochii lor care vedeau? Ei văzând au rămas orbi; dimpotrivă, orbul a dobândit lumină. Şi observă: Nu e decât un singur rău: păcatul.”
(...) Nu e vorba aici doar de păcatul sărmanului infirm, sau al părinţilor săi, ci de primul păcat, prima orbire, duşmănie asupra luminii pusă la cale de demon asupra omului, asupra lumii. Iar acum, prin Hristos, se află în lume Acela prin care Tatăl a zis la început: Să fie lumină! (Facerea I, 3). (...) Hristos, pe Care întunericul nu-L poate cuprinde (Ioan I, 5), Se află faţă în faţă cu începătoriile întunericului (Efeseni VI, 12), cu stăpânitorul lumii acesteia - duhul întunecat al răului, care va fi aruncat afară (Ioan XII, 31). Cel ce este Lumină din Lumină poate izgoni răul, întunericul, noaptea păcatului, din lume. De aceea zice:
Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. (Ioan IX, 4-7)
În Hristos Iisus totul e curat: şi saliva, ca şi tina făcută cu ea. Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte saliva „preacurată scuipire”, zicând în rugăciunea de blestem asupra duhului răului: „ceartă-te pe tine, diavole, Domnul, Cela Ce cu preacurată scuipire a făcut tină şi partea cea lipsită a orbului din naştere o a ziditi şi lumină i-a dăruit.” Noi însă am prihănit toptul, am poluat - şi văzduhul, şi toate făpturile. Iasr prin Hristos, în Duhul Sfânt, se purifică şi se înnoiesc toate. Tina îi deschide orbului ochii şi îi dă lumină. Apa devine aghiazmă - ca şi apa Siloamului. Lemnul devine purtător de icoană, de chip dumnezeiesc. În tina făcută de Domnul, Sfinţii Părinţi văd o preînchipuire a dumnezeieştilor Taine - Botezul, Mirul, Euharistia - în care se unesc negrăit harul cu materia acestei lumi, sfinţind-o şi sfinţindu-ne pe noi.
L-a trimis Iisus pe orb să se spele în scăldătoarea Siloamului, care tâlcuit înseamnă trimis. Siloamul era Hristos Însuşi, Trimisul Părintelui Ceresc. Şi orbul a venit văzând. Ferice de el că a deschis ochii privind Chipul lui Hristos.
Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. (Ioan IX, 8-14)
Acum începe mărturia lui inspirată de har, ca un model al tuturor mărturisiritorilor lui Hristos.
Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. (Ioan IX, 15-25)
Fariseii vedeau în Hristos, Care „nu ţinea sâmbăta”, un călcător de lege; în El, Dătătorul Legii şi Care venea acum să înnoiască Legea veche, să o ducă la plinătate în lumina Învierii. Fariseii rămâneau în trecut. Cel vindecat intra în Noul Testament. Şi, mai mult, mărturia, ştiinţa lui era aceea a experienţei în har. Un lucru ştiu, spune el, că fiind orb, acum văd.
Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. (Ioan IX, 26-29)
Ce fel de adevăraţi ucenici ai lui Moise erau ei, când Moise însuşi profeţise: Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi (Deuteronom XVIII, 15). Iar Proorocul era Hristos!
Înţelepciunea cu care acest martor al lui Hristos răspunde e de-a dreptul un dar al Duhului Sfânt:
Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. (Ioan IX, 30-33)
Iar răspunsul lor a fost fără cuvânt; răspunsul celui ce nu mai are cuvânt:
Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. (Ioan IX, 34)
Dar, propriu-zis, cine era acum afară? El, sau ei, care se încuiau în afară de Împărăţie? Acest om într-adevăr luminat păşeşte înlăuntrul Împărăţiei.
Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. (Ioan IX, 35-38)
Cei ce aveau ochi nu vedeau. Cel ce a primit lumina lui Hristos vede. Şi vede această lume în lumina şi iubirea lui Hristos, de care să ne învrednicim şi noi. Amin.
Fragmente din Cuvânt la Duminica Orbului, România liberă, 1992.
