 |
| Pogorârea Sfântului Duh (Novgorod, sec. XVI). |
Odrăslită prin şi din sângele lui Hristos pe Cruce, Biserica se naşte din Duhul Sfânt la Cincizecime şi intră vizibil în istorie.
După Cina cea de Taină, Mântuitorul rosteşte ucenicilor Săi acest cuvânt greu: Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu (Ioan XVI, 7). Ucenicii se întristează. Cum, Doamne, „este de folos” să ne despărţim? Iisus explică: De M-aţi iubi, v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl... Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. (Ioan XIV, 28; XVI, 8). - Iisus Hristos dezvăluie taina Duhului: spiritualizarea şi universalizarea prezenţei Lui în noi, în Duhul Sfânt, deci a mântuirii noastre. Iisus Hristos petrecuse cu ucenicii trupeşte în acei ani ai harului. A fost cu ei faţă către faţă; cu ei, lângă ei. Cât L-au înţeles, cunoscut? Ispitit de o slujnică în curtea arhiereului despre Mântuitorul, Petru va spune: Nu cunosc pe omul acesta (Matei XXVI, 72). Şi noi, trupeşte, putem petrece lângă cineva ani şi zeci de ani fără să-l cunoaştem, fără să ştim ce se petrece în sufletul lui. E o mărginire, o limitare a materiei în timp şi spaţiu. Numai când se deschid ochii duhului, cînd se luminează „ochii gândului” în trupul sfânt înţelegi, cunoşti cu adevărat lumea cerului şi a pământului şi te rezideşti în ea. Pentru aceasta a venit Hristos şi a trimis Duhul Sfânt de la Tatăl.
Şi a săvârşit acest lucru temeinic prin Înviere şi Înălţare. Încă în Înviere lucrează în ucenici o trecere pascală de la trup la duh, fiind cu ei când văzut, când nevăzut. Dar creşterea în simţirea duhovnicească, spirituală, devine tot mai revelatoare prin Înălţare. Înainte de a Se „despărţi” şi înălţa la cer, Iisus Hristos făgăduieşte ucenicilor: Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei XXVIII, 20). Deci se va înălţa fără să se despartă de ei, de noi, de lume. Preamăreşte, în acest sens, cântarea Bisericii: „Pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit, ci ai rămas nedepărtat, grăind celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!” (Condacul Înălţării Domnului). Suirea, Înălţarea la cer înseamnă umplerea tot mai deplină a firii Lui omeneşti cu infinitul dumnezeirii în Duhul Sfânt până la dreapta Tatălui; or, nu era depărtare, ci dimpotrivă, o tot mai adâncă apropiere şi unire cu noi - o coincidenţă între tronul dumnezeiesc şi intimitatea noastră datorită şi faptului că şi Însuşi Trupul omenesc al Domnului şade pe tronul dumnezeiesc.
După această plinire a înălţării firii umane până la dreapta Tatălui, urmează lucrarea, răspândirea, extinderea mântuirii şi suirii noastre în Harul şi Adevărul Lui. Duhul Sfânt de la Care S-a întrupat Fiul pogoară - trimis de la Tatăl pentru ca Fiul să ia chip luminos şi în fiii oamenilor. Faptul se petrece la cincizeci de zile după Înviere.
Şi, într-adevăr, în acea zi, din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa... Mulţime de parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi (Fapte II, 2-11).
Şi întrucât unii dintre iudei, auzindu-i pe Apostoli grăind în felurite limbi, huleau zicând că sunt „plini de must”, beţi, atunci Petru, Apostolul, ridicându-se în mijlocul lor, a înălţat cuvântul. Şi precum încredinţase Hristos: Cel ce crede în Mine... râuri de apă vie vor curge (Ioan VII, 38) din inima şi gura lui, într-adevăr aşa se petrece acum prin Apostolul care zice: Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim... luaţi în urechi cuvintele mele; aceştia nu sunt beţi... ci se plineşte în ei spusa Proorocului: Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul (Fapte II, 14-17); şi vestindu-L pe Hristos în puterea Duhului Sfânt - care topise în el şi frica şi neştiinţa - încheie cuvântul: să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos (Fapte II, 36). Cu adevărat duhul şi inima lui Petru erau pline de Hristos. Şi Duhul Îl vestea, Îl răspândea pentru ca Hristos să ia chip chiar din acea zi în Duhul Sfânt în mii de inimi; răspândirea prezenţei în Duh a lui Hristos - a spiritualizării şi universalizării mântuirii. Duhul nu are hotar. Şi aşa, la propovăduirea Apostolului, cei de faţă pătrunşi la inimă au întrebat cu râvnă pe Petru şi pe ceilalţi Apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem? (Fapte II, 37). Şi a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos... şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Şi s-au botezat în acea zi ca la trei mii de suflete. (Fapte II, 38-41).
Răsadul Părintelui ceresc, Fiul prin Care toate s-au făcut şi se refac, s-a semănat şi seamănă de atunci mereu în Duhul Sfânt, în fiecare suflet.
Trei cuvinte smerite de legătură, prepoziţii, ne stau la inimă tâlcuind această taină: prin, din şi în. Prin ne îndeamnă cugetul la Fiul, la Hristos: Prin El toate s-au făcut; şi iarăşi: de va intra cineva prin Mine, se va mântui (Ioan X, 9). În ne îndreaptă cugetul la Duhul: nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt (I Corinteni XII, 3). Din ne înalţă cugetul deopotrivă la Fiul şi la Duhul Sfânt: voi turna din Duhul Meu, zice Domnul prin profetul Ioil (Fapte II, 16 sq). Pentru ca Mântuitorul să adauge: Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului... Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.
Duhul Sfânt, cu puterea infinitului Său divin, ia răsad din infinitul divin al Fiului şi răspândeşte prin El şi împreună cu El Chipul lui în fiecare suflet botezat.
România liberă, 10 iunie 1995.
