Doamne, hiacintele romane înfloresc în glastră şi
Soarele iernii şade pitit printre coline de zăpadă;
Căpăţânos, anotimpul şi-a făcut printre noi sălaş.
În aşteptarea vântului morţii, puf pe palmele mâinilor,
Viaţa mea se luminează.
Pulbere de soare şi amintirea în unghere
Aşteaptă vântul răcoros dinspre ţinutul morţii.
Dăruieşte-ne pacea Ta.
Ani îndelungi am umblat în ţara aceasta,
Păzind credinţa şi postul, îngrijind celui în nevoie,
Am dăruit şi am primit cinste şi odihnă;
Nimeni n-a plecat izgonit de la uşa mea.
Cine-o să îşi aducă aminte de casa mea,
Unde-or să locuiască copiii copiilor mei
În vremea ce va să vie a durerii?
Urma-vor drumul caprelor şi vizuina vulpii o vor căuta,
Fugind de chipurile străine şi de săbiile venetice.
Mai înainte de ceasul funiei şi al biciului şi al plângerii
Dăruieşte-ne pacea Ta.
Mai înainte să ne oprim în munţii pustiirii,
Mai înainte să sosească sorocul durerilor maicii,
Acum, în acest anotimp al naşterii morţii,
Pruncul şi Cuvântul negrăit şi încă fără grai
Să dăruiască mângâierea lui Israel
Unuia ce are ani optzeci fără o zi – de mâine.
După cuvântul Tău:
Îţi vor aduce laude şi vor pătimi în neam şi în neam
Cu glorie şi ocară
Lumină peste lumină, în urcuşul scării sfinţilor.
Nu pentru mine martiriul, extaza cugetării şi a rugăciunii,
Nu pentru mine vedenia celor mai de pe urmă;
Mie dăruieşte-mi pacea Ta.
(Iar prin sufletul tău va trece
Sabie).
Sunt istovit de viaţă, de a mea şi de a celor care vin,
Şi mor de moartea mea şi în moartea celor de după mine:
Slobozeşte întru repaosul Tău pe robul Tău,
Că văzură ochii lui mântuirea Ta.
Traducere şi adaptare: Radu Go. Textul în limba engleză se află aici.
