 |
| Xilogravură din Historiae celebriores Veteris Testamenti Iconibus representatae, 1712. |
Dacă Dumnezeu ar primi înapoi exact ce a dat omului, atunci făptura ar fi lipsită de orice dinamism şi libertate. Stăpânul din Evanghelie a osândit sluga care a îngropat talantul în pământ, deşi l-a păstrat şi l-a oferit înapoi intact. Poate tocmai de aceea a osândit-o, pentru că i l-a dat înapoi neatins, aşa cum îl primise. În schimb, a lăudat pe înmulţitorii talanţilor, ca şi pe iconomul caree i-a înmulţit bunurile, şi anume pentru inventivitatea lor în mânuirea valorilor şi slujirea semenilor. Aceasta ne arată că Dumnezeu caută de la om un răspuns personal, inventiv, creator. Un răspuns original, care să-şi aibă originea în libertatea umană. Care să nu fie, aşa-zicând, pre-conceput direct de Dumnezeu, ci să-l instituie pe om în real dialog cu el (Ieşirea XXII, 9-14). Aceasta-I procură o adevărată bucurie. Dumnezeu vrea să vadă realmente în om chipul Său, şi în orice inventivitate licăreşte o rază din chipul divin al Creatorului, deci din esenţa noastră umană. În darul îngropat, însă, nu. Omul e fiinţa care se revelează, ca şi Dumnezeu, prin dar.
Aşa cum darurile aduse la altar se prefac prin Sfântul Duh în Trupul şi Sângele lui Hristos, şi darul meu, jertfa mea, trebuie să însemne o prefacere a lumii prin spiritul meu luminat de Duhul Sfânt. Această jertfă o aşteaptă Dumnezeu de la mine. „Creatorul ne-a dăruit iubirea ca expresie a feţei noastre de om” [Sfântul Grigorie de Nyssa]. Iubirea fiecăruia e chemată să poarte o jertfă, un dar unic. În fructificarea darului, a talanţilor, stă fiinţa autentică a jertfei. Simpla recunoaştere a suveranităţii şi a faptului că un bun din lume aparţine lui Dumnezeu nu-i redă esenţa. Sluga leneşă a fost osândită pentru că a „stins Duhul”, a înăbuşit această putere divină, inventivă, creatoare.
Din Jerfă şi Răscumpărare, Editura Harisma, Bucureşti, 1991, p. 74 sq.
