marți, decembrie 26

Soborul Maicii Domnului



Fecioara Orantă (sec. XII, icoană rusească).

Veniţi să ne bucurăm de Domnul, această taină de acum spunând: peretele din mijloc al zidului s-a surpat, sabia de foc se dă la o parte şi Heruvimul se depărtează de la Pomul vieţii; iar eu desfătării raiului mă împărtăşesc; din care am fost lepădat pentru neascultare. Căci Chipul neschimbat al Tatălui, Chipul Fiinţei Lui celei de-a pururewa, chipul robului primeşte, ieşind din Maică nenuntită, nesuferind schimbare; căci ceea ce a fost a rămas, Dumnezeu fiind adevărat; ceea ce n-a fost a luat, om făcându-Se pentru iubirea de oameni. Acestuia să-I strigăm: Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.

Domnul Iisus născându-Se din curata Fecioară s-au luminat toate: că păstorii zicând cu fluierile, magii închinându-se, îngerii cântând, Irod s-a tulburat; că Dumnezeu cu trup S-a arătat, Mântuitorul sufletelor noastre.

Ce vom aduce Ţie, Hristoase, Cel ce Te-ai arătat pe pământ ca un om pentru noi?
Fiecare din făpturile zidite de tine aduce Ţie mulţumire: Îngerii lauda, cerurile steaua, magii darurile, păstorii mirarea, pământul peştera, pustiul ieslea; iar noi, pe Maica Fecioara Ţi-o aducem dar.

Din Mineiul lunii decembrie