Despre DOXOLOGIE
Doxologia înseamnă preamărire (slavoslovie). Anumiţi părinţi ai Bisericii (Atanasie cel Mare, de pildă), o atribuiau în mod specific îngerilor; îngerul e animal doxologicum, animal hymnologicum. Doxologia e singura formă de cumoaştere care convine proximităţii divine - când e contemplată, cunoscută ca slavă. Doxa e slava în sensul foarte misterios, dar paradoxal inaccesibil, de lumină increată. Ar fi cea mai apropiată încadrare conceptuală - nu metaforică - şi, în acelaşi timp, substanţială a slavei. Ortodoxia înseanmnă, literal, recunoaştere a adevăratei slave... Corespondentul simetric al slavei doxologice este, înre oameni, ευδοκια - bunăvoirea.
Despre PROVIDENŢĂ
Pronia, Providenţa exprimă Dumnezeirea ca Cel „Care te vede dinainte” (pro-video: Cel Care pre-vede şi, în consecinţă, Cel Care pre-dispune, Cel Care pro-cură, poartă de grijă)... Providenţa se manifestă ca unul din semnele de început ale căii: găseşti o cale pentru că cineva te-a pre-văzut pe tine şi te-a pre-dispus pentru ea. Mai mult, şi imediat spus, calea însăşi e pre-văzută cu tot ce se va întâmpla în cursul ei.
Despre APOFAZĂ
În tradiţia ortodoxă, adevăratul apofatism este în primul rând existenţial şi antinomic; nu e negativ, ci operează în simultaneitatea unor posibilităţi antinomice; de aceea sigla sa veritabilă este Crucea, semn al Învierii tocmai pentru că este loc al morţii.
Din Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, Humanitas, 1996.
