Despre SFÂNTA SCRIPTURĂ
Obiceiul Scripturii este să facă o afirmaţie simplă, fără multă iscodire, despre cele greu de înţeles.
Despre ORTODOXIE
Definiţia dreptei credinţe este a vedea şi a cunoaşte cele două dogme ale credinţei, adică Treimea şi doimea; Treimea a o privi în chip neamestecat şi netăiat, în unitate, iar doimea firilor lui Hristos, într-un ipostas, adică a mărturisi şi a şti pe un singur Fiu şi înainte de întrupare, şi după întrupare, dar după întrupare, slăvit în chip neamestecat în două firi şi în două voinţe, dumnezeiască şi omenească.
Despre ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR
Împărăţia cerurilor este asemenea unui cort făcut de Dumnezeu, ca cel arătat lui Moise, având două încăperi în veacul viitor. În cea dintâi vor intra toţi câţi sunt preoţi ai harului; în cea de-a doua, inteligibilă, numai cei care au liturghisit încă de aici Treimii ca nişte ierarhi în desăvârşire, în întunericul cunoştinţei de Dumnezeu. Ei au drept căpetenie în slujire şi ca prim ierarh înaintea Treimii pe Iisus, în cortul pe care l-a întemeiat El. Aceştia intrând acolo vor fi luminaţi mai limpede de razele luminii Lui.
Despre DRAGOSTE
Dragostea extatică în Duh este de două feluri: cea din inimă şi cea extatică. Cea dintâi e a celor care se luminează încă; cea de a doua e a celor desăvârşiţi în dragoste. Dar amândouă scot mintea lucrată de ele din simţire dacă dragostea dumnezeiască este beţia minţii fireşti în cele mai înalte ale Duhului, prin care e scoasă şi simţirea din toate legăturile.
Despre ROLUL SINESTETIC AL HARULUI
Omul se îmbolnăveşte când poartă în el neputinţa generală a patimilor, zăcând în bolniţa trândăviei. Căci simţurile privesc cele supuse lor, iar puterile sufleteşti văd limpede cele cunoscute prin înţelegere, ami ales când nu este vreo luptă drăcească în ele, care se împotriveşte legii minţii şi a Duhului. Dar când se unesc împreună, făcându-se unitare prin Duhul, atunci cunosc cele dumnnezeieşti şi cel omeneşti nemijlocit şi fiinţial, aşa cum le este firea; şi raţiunile lor privesc limpede şi curat pricina cea una a tuturor, adică Sfânta Treime, pe cât este cu putinţă.
Despre SMERENIE
Smerenia nu este nici vorbire smerită şi nu înfăţişează nici chip de smerenie; cel smerit nu se forţează să cugete smerit, nici nu se dispreţuieşte pe sine smerindu-se, chiar dacă acestea sunt pricini şi chipuri ale smereniei, ca înfăţişări deosebite ale ei. Ea este har şi dar de sus. Cum zic Părinţii, două sunt semnele smereniei: să te ai pe tine mai prejos decât toţi şi să pui în seama lui Dumnezeu isprăvile tale. Cel dintâi este începutul, iar cel de al doilea sfârşitul. Ea vine din cei ce o caută după ce cunosc şi socotesc acestea trei în ei: că sunt mai păcătoşi decât toţi, că sunt mai răi decât toate făpturile, ca unii ce sunt contrari firii, şi că sunt mai de plâns decât dracii, fiindcă sunt slugi dracilor.
Despre FILOZOFIE
Filozof dumnezeiesc este cel ce s-a unit prin fapte şi vedere nemijlocit cu Dumnezeu, ajungând şi numindu-se prieten al lui Dumnezeu, ca unul ce iubeşte Înţelepciunea primă, făcătoare şi adevărată, mai mult decât orice altă prietenie, înţelepciune şi cunoştinţă. Iar filolog şi filozof propriu-zis (chiar după părerea obştească, furând numele filozofiei a uitat aceasta, cum zice Marele Grigorie) e cel ce iubeşte şi cercetează înţelepciunea de aici a zidirii lui Dumnezeu ca ultimul ei ecou, dar nu se îndeletniceşte cu această filozofie cu mândrie pentru laudă şi slava omenească... ci e un iubitor al înţelepciunii lui Dumnezeu arătată în natură şi în mişcarea ei. Iar cărturar este cel ce a învăţat despre cele ale Împărăţiei lui Dumnezeu, adică tot cel ce prin faptă se îndeletniceşte cu vederea lui Dumnezeu şi stăruieşte în linişte (isihie). Acesta scoate din vistieria inimii sale noi şi vechi (Matei XIII, 52), adică învăţături evanghelice şi prooroceşti.
Despre VIAŢA ÎN HRISTOS
Tot cel botezat în Hristos e dator să ajungă la toate vârstele lui Hristos. Căci a primit dinainte puterea pentru ele şi poate să le afle şi să le însuşească prin porunci. Arvuna Duhului este zămislirea; simţirea bucuriei este naşterea; puterea curăţitoare a focului Duhului este botezarea; vederea luminii dumnezeieşti este schimbarea la faţă; omorârea dinspre toate este răstignirea; sălăşluirea dragostei dumnezeieşti în inimă este îngroparea; trezvia de viaţă făcătoare a Duhului este învierea; extazul şi răpirea minţii către Dumnezeu sunt înălţarea.
Din Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, Traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol. VII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, pp. 88 - 147.
