Editura IBMBOR, Bucureşti, 1993
- Descartes a produs formula: Cogito, ergo sum. El a legat prin aceasta strâns cugetarea sau conştiinţa de existenţă. Existenţa e condiţia cugetării. Dar oare legătura nu e mai strânsă? Şi cugetarea nu e numai o formă oarecare, ci forma cea mai sigură a existenţei. Conştiinţa e forma cea mai sigură a existenţei. Conştiinţa e existenţa autodeterminată. Dacă existenţa e prin sine o lumină, conştiinţa e lumina întoarsă spre sine. Cogito, ergo sum nu înseamnă cuget, ci cugetarea e faptul cel mai sigur al existenţei mele.
- O conştiinţă nu poate fi singură. Lumina şi bucuria ei stă în comuniunea cu o altă conştiinţă. Oricât aş fi de singur, eu privesc la mine ca la un fel de altul, vorbesc cu mine, mă bucur de mine, mă îndemn pe mine, mă îndrept pe mine.
- Iubirea pune în mişcare atotputernicia, sau chiar în ea este atotputernicia. Nu se poate cugeta una fără alta... Iubirea înseamnă îndreptarea mea spre altul; şi în aceasta se arată puterea mea.
- Fiul lui Dumnezeu făcându-Se Subiect al trupului, şi-a putut însuşi într-un anumit fel durerile suferite cu trupul Său, culminate prin cuiele bătute în el prin răstignire... Şi astfel a putut ridica materia trupului deasupra morţii, a putut simţi El Însuşi bucuria transparenţei Lui prin trupul înviat.
