sâmbătă, octombrie 14
Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei
Pe Sfânta Parascheva cea preacinstită, mireasa cerescului şi celui fără stricăciune Mire, cu bucurie să alergăm toţi credincioşii a o lăuda, căci ea apărătoare de la Dumnezeu s-a dăruit tuturor celor ce măresc petrecerea ei şi izvorăşte râu de tămăduiri celor ce cu credinţă cinstesc sfintele ei moaşte.
La tine, prea frumoasă fecioară Parascheva, aduc rugăciunile mele, pe acestea ascultă-le şi le du înaintea Ziditorului, căci toată îndrăzneala de la mine s-a depărtat, cunoscând răutatea necuvioaselor mele fapte şi a cumplitelor cugete şi cuvinte, cu care milele Acestuia spre mânie le-am întărâtat şi acum trebuindu-mi tare ajutorul Lui, a-l cere nu îndrăznesc; ci tu, Prea Cuvioasă, fii mijlocitoare.
Lacrimile şi ostenelile Prea Cuvioasei Parascheva, care a pătimit pentru Tine, le aducem ţie, Puternice, şi ne rugăm împreună cu dânsa, iartă pe robii Tăi care sunt lipsiţi de toată bunătatea şi ne mântuieşte pe noi de toate nevoile.
(Din Cântările sărbătorii)
